Două cadre didactice de la Şcoala „Al. Davila” Piteşti au anulat, din precauţie, o deplasare în Italia, aflată pe agenda unui proiect „Erasmus”, am aflat de la Cătălina Dumitraşcu, inspector şcolar general adjunct. Profesorii ar fi trebuit să plece, luni, peste graniţă. Schimbul de experienţă a fost ratat din cauza infecţiilor cu coronavirus înregistrate în Peninsulă.
Evoluţia situaţiei epidemiologice determinate de creşterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecţii respiratorii acute şi gripă în unităţile de învăţământ, precum şi atenţionările Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri au schimbat regulile „jocului” şi în sistemul de învăţământ.
Doamna Cătălina Dumitraşcu ne-a spus că în baza adresei oficiale primite de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării în Argeş vor fi limitate sau anulate activităţile care implică deplasări în străinătate, precum şi manifestările colective, iar activităţile planificate în cadrul programului „Şcoala altfel” se vor desfăşura în incinta unităţilor de învăţământ, evitând în acest mod riscul apariţiei unor cazuri de îmbolnăviri.
Rămâne de văzut în ce măsură vor respecta cadrele didactice din judeţ recomandările Inspectoratului Şcolar Judeţean. Întrucât, luni şi marţi, elevi din diferite şcoli din Argeş fie au vizitat pe plan local obiective culturale, fie au fost în excursii cu autocarele.
Măsurile de precauţie vor întrerupe şi campania „Meseria face diferenţa”, gândită să se încheie la 11 martie. Probabil că singurele activităţi şcolare care nu vor fi suspendate de teama virusurilor vor fi olimpiadele locale sau judeţene. Îmbucurător este faptul că, în ultima perioadă, s-au înjumătăţit îmbolnăvirile prin infecţii respiratorii acute şi gripă sezonieră înregistrate în colectivele de şcolari şi preşcolari argeşeni (de la 117 cazuri, la 60).