„Pr. Ţâru, temător în faţa acului”
„Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi!” Aşa sună una dintre proruncile de căpătâi pe care le-am primit, în urmă cu două mii de ani. Dar, câţi dintre noi reuşim această performanţă? Totuşi, unii încearcă şi printre faptele bune pe care le fac pentru semeni, donarea de sânge este la loc de cinste. Nu înseamnă un dar material ci mult mai mult decât atât. Cantitatea de sânge care ni se recoltează din venă, poate fi cea care face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru un om. Fapta este cu atât mai nobilă cu cât nu aşteptăm nicio răsplată, decât cea din ceruri.
Acesta este raţionamentul pentru care unii dintre preoţii parohiei Mavrodolu din Piteşti, periodic, merg la Centrul de Transfuzii. Este vorba de parohul Victor Sturzeanu, iniţiatorul acţiunii şi colegul său întru slujire, Cătălin Ţâru.
„Parohul V. Sturzeanu, relaxat”
Primul a primit mica jertfă pe care a făcut-o relaxat avârnd pe chip seninătatea cu care martirii, în primele secole ale creştinismului, îşi dădeau viaţa pentru Hristos. Alta a fost starea părintelui C. Ţâru, mult mai încordat şi temător în faţa acului. Totuşi şi-a luat inima-n dinţi şi, pentru a fi un bun exemplu pentru cei câţiva enoriaşi ai parohiei, care i-au însoţit şi au donat sânge la rândul lor, tânărul slujitor al altarului şi-a făcut cruce şi s-a aşezat pe canapeaua specială, fără să se uite la manevrele executate de asistentă.
Oricum, cei doi, deveniţi obişnuiţi ai Centrului de Transfuzii, au primit aprecierile personalului medical. Dacă fiecare paroh, prin propriul exemplul i-ar mobiliza pe enoriaşii pe care-i păstoreşte, cu siguranţă, cantitatea de sânge trimisă spitalelor ar fi mult mai mare şi numărul beneficiarilor ar spori. Şi cum fapta bună o răsplăteşte Domnul înzecit, mare ar fi câştigul „contabilzat” în ceruri pentru fiecare dintre donatori.
