Încheiam articolul despre precedenta etapă a Campionatului Naţional de Raliuri, penultima din calendar, semnalând incertitudinea privind învingătorul, prin prisma contestaţiei depuse de Gîrtofan la FRAS, pentru anularea penalizării, care-l scotea practic din lupta pentru titlu.
În mod ciudat, printr-o decizie ce a consternat o bună parte a sportivilor şi pasionaţilor, comisia federală i-a dat câştig de cauză braşoveanului!! Asta însemna că destinaţia titlului cel mai râvnit, cel de campion absolut, se va decide în ultima etapă. Pentru sibienii amatori de raliuri nu constituia o atracţie în plus, fiindcă ei vin în număr foarte mare la asemenea manifestări, din pură pasiune. Din nostalgie faţă de gloriosul trecut al motorsportului din Hermannstadt.
Traseul inedit, „foarte frumos, cu probe pe gustul piloţilor”, după spusele organizatorului, nu a întrunit sufragiile tuturor participanţilor. Unele sunt cu adevărat tehnice, dar altele sunt foarte rapide. Vali Porcişteanu a fost cel mai tranşant, atenţionând că pe două probe, repetate, se depăşeşte cu mult viteza medie maximă admisă de Federaţia internaţională! „Le-am spus oficialilor că nu e normal şi au zis că încearcă să găsească o soluţie… de parcă ar fi putut să mai închidă din viraje, făcând vreo magie! Nu aveau prea multe variante, trebuiau să le anuleze! Dar evident că n-au făcut nimic!”, ne-a spus cu amărăciune cel citat. Ba chiar e revoltat când aude o explicaţie stupefiantă: „…Toţi piloţii merg pe aceleaşi probe”!? Subiect pe care se poate discuta mult.
Acestea fiind zise, titlul urma să se decidă în urma confruntării dintre Marişca şi Gîrtofan. Datorită diferenţei de puncte, braşoveanul nu avea decât o soluţie pentru a spera să şi-l adjudece: să se claseze pe primul loc în fiecare dintre cele două zile de concurs, dar şi în Power stage. Adică, să atace tot timpul. Condiţii necesare, dar nu şi suficiente. Pentru a-şi îndeplini visul, trebuia ca adversarul direct să nu se claseze pe locul secund în niciunul dintre cele trei clasamente aducătoare de puncte! Greu de crezut, pentru că, teoretic, nu avea cine să se intercaleze între ei. Ei bine, nu a fost deloc aşa! Şi cine se putea strecura „moţ, între ei” dacă nu simpaticul nostru Porcişteanu? Intruziune favorizată, desigur, de tempoul redus adoptat de clujean, pentru evitarea oricărui risc. O altă mostră de inteligenţă tactică a echipei acestuia, NRA, a fost şi neaducerea la start a lui Florin Tincescu. El nu-l mai putea depăşi în clasament pe Vali, dar, neavând nimic de pierdut, ar fi căutat să-l devanseze, ceea ce ar fi generat un nefast efect secundar, obligându-l pe piteştean să riposteze. Acţiune care ar fi periclitat misiunea lui Marişca. Şi aşa, fără ameninţarea nimănui, cuplul Porcişteanu-Dobre i-a produs fiori neplăcuţi clujeanului, dispututându-şi cu acesta locul secund până spre jumătatea întrecerii. Devenind, fără să vrea, un veritabil „arbitru” al disputei. Cel care putea înclina balanţa în favoarea oricăruia dintre cei doi combatanţi. După care, o planetară dintre cele patru ale maşinii „intruşilor” a refuzat să-şi facă treaba, limpezind dintr-o dată lucrurile. Cadenţa sufocantă impusă de Gîrtofan i-a permis acestuia să câştige întrecerea, dar titlul a ajuns acolo unde era firesc să ajungă: la cuplul Bogdan Marişca şi Carmen Poenaru.
Zis şi făcut!
Pentru cei doi piteşteni, lucrurile nu s-au oprit acolo, unde a cedat planetara. Au reuşit să încheie întrecerea păstrându-şi locul întâi la clasa lor, şi poziţia a treia în ierarhia generală. În plus, au încheiat în splendoare competiţia, adjudecând-şi ultima probă! Cea mai spectaculoasă, cea mai prizată de public: Superspeciala organizată în zona centrală a Sibiului! O specialitate marca Porcişteanu-Dobre.
Pe la mijlocul lunii ianauarie, ziarul nostru publica un interviu cu Vali, în care, printre altele, acesta spunea: „Pentru sezonul 2017 ne-am propus câştigarea titlului la clasa 3. În afară de asta, ne dorim să fim rapizi şi să putem încurca socotelile celor care se vor bate pentru podiumul general, la bordul unor maşini de ultimă generaţie”.
Cum s-a încheiat anul competiţional pentru ei? Cu obţinerea titlului la clasă şi, favorizat de jocul rezultatelor, cu un loc trei pe podiumul general! Fiindcă au fost rapizi, au dovedit o deosebită inteligenţă tactică în gestionarea curselor, dar şi în exploatarea maşinii. A fost primul sezon din cariera lor fără abandon!
În doar câteva cuvinte, zis şi făcut!
Nicolae COSMESCU