
Adrian Nicușor Nica, noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), și-a consolidat echipa de conducere cu un argeșean.
Astfel, Mironel Panțuroiu, originar din comuna Cetățeni, a fost numit secretar general adjunct. În acel ași timp, Gabriela Ionescu își păstrează funcția de vicepreședinte, întărind astfel prezența Argeșului în structura de vârf a ANAF.
Profilul noului secretar general adjunct al ANAF
Mironel Panțuroiu a început cariera în administrația publică în 2015, după o perioadă în mediul privat. Cu studii în drept și administrație publică și un masterat în drept penal, a dobândit experiență în Direcția Regională a Finanțelor Publice București și ANAF, în domeniile executării silite și controlului vamal.
Înainte de a fi numit în conducerea ANAF, Mironel Panțuroiu ocupa funcția de director adjunct la Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior. Anterior, a deținut poziția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor și a avut funcții de conducere în Ministerul Economiei, precum și în consiliul de administrație al companiei Tarom.
Controverse și carieră profesională
Deși are o experiență solidă în sectorul fiscal, numele lui Panțuroiu a fost asociat și cu un scandal imobiliar controversat, legat de proiectul Terra Residence din București. Conform presei naţionale, în 2009, acesta a fost director de vânzări al proiectului, care ulterior a intrat în incapacitate de plată, afectând zeci de cumpărători. Totuși, numirea sa la conducerea ANAF reflectă încrederea noului președinte în capacitatea sa de a aduce schimbări pozitive în instituție.
O echipă puternică pentru reforma ANAF
Alături de Panțuroiu, Gabriela Ionescu, vicepreședinte al ANAF și fost director adjunct al Finanțelor Publice Argeș, asigură o prezență solidă a Argeșului în conducerea instituției.
Noua echipă managerială își propune să implementeze o reformă reală, orientată spre eficientizarea colectării fiscale și schimbarea mentalității angajaților ANAF.
După o serie de schimbări la nivelul conducerii Direcției Antifraudă, se așteaptă noi măsuri menite să consolideze performanța instituției în beneficiul economiei naționale.







































