Sfâşiat deopotrivă de o nemiloasă boală, dar şi de dorul de ţara sa, în urmă cu doi ani, cel mai cunoscut epigramist argeşean şi unul dintre cei mai talentaţi din ţară închidea ochii pentru totdeauna. Breasla din care a făcut parte nu l-a uitat, însă are motive în plus de tristeţe…

Audienţă la primar

La sfârşitul lunii octombrie a anului 2017, o veste întrista lumea culturală din Piteşti. Traian Gărduş, ilustru profesor de limba engleză, a plecat în Valea Umbrei Morţii. Mulţi dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape îşi amintesc că între orele de la catedră şi cele de acasă, de la masa de scris, omul de litere recita versuri din Shakespeare, mai ceva ca actorii Teatrului „Al. Davila”, la ceainăria din centrul urbei, peste aburii ceaiurilor fierbinţi. Stilul său era savuros pentru prieteni. Abilităţile de cadru didactic la cel mai prestigios liceu din oraş, „N. Bălcescu”, după vechea denumire, l-au impus ca lider absolut al profesorilor de limba engleză din zonă, fiind admirat deopotrivă de colegi şi elevi. Unii dintre foştii săi elevi spun că învăţau cu drag, orele sale fiind un spectacol în care profesorul declama poeme ale autorilor britanici. Notorietatea naţională şi-a căpătat-o însă prin epigramele create şi trimise spre publicare revistelor şi ziarelor vremii. Cu atât mai mult era legat sufleteşte de cotidianul nostru pentru că suplimentul literar „Săgetătorul” i-a găzduit constant textele şi după 1990. În 2017 împlinise 78 de ani, dintre care zece trăise în Canada unde se bucura de dragostea şi îngrijirea iubitei sale fiice, Madlen. Îl mulţumeau condiţiile şi confortul pe care le avea acolo, însă în permanenţă vorbea despre oraşul în care şi-a petrecut viaţa, Piteşti. Fizic era în Canada, dar sufletul îi rămăsese aici, în bătrâna urbe „dintre dealuri”. Poate ca o presimţire a iminentului sfârşit, într-o vizită de câteva zile la Piteşti, a mers la primărie şi a solicitat o audienţă  edilului-şef de atunci. Tudor Pendiuc l-a primit în birou, iar oaspetele i-a cerut un steguleţ tricolor şi o stemă a oraşului. Voia să le ducă acolo, departe. Le-a primit. Era ultima dată când vedea Piteştiul.

Nici bust, nici stradă…

La începutul anului 2017 medicii i-au descoperit o tumoare la creier. S-a topit lent, ca o lumânare, sub ochii fiicei neputincioase. La 29 octombrie 2017, zeci de oameni de cultură, scriitori, pictori, muzicieni, actori au umplut biserica armenească din Piteşti unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit. Era ultima dată când îl mai puteau vedea pe „Lord”. Aşa i se spunea în „epocă”, iar actorul Vasile Pieca, prietenul care a plâns ca un copil lângă sicriu, a rostit un scurt discurs în care a povestit: „Toată lumea îi spunea Lordul nu doar pentru talentul cu care-şi alcătuia catrenele, ci şi pentru distincţie, atitudine, prestanţă, eleganţă. Era un nobil cu o cultură vastă, om fermecător! Un simbol al boemei piteştene căruia noi, cei apropiaţi, îi spuneam Micul Lord, el fiind mai mic de înălţime…” Apoi mulţimea adunată în lăcaşul de cult l-a condus pe Traian Gărduş pe ultimul drum. Povestea vieţii sale s-a încheiat la cimitirul armenesc de pe strada Gh. Doja, unde-şi doarme somnul de veci. Sâmbătă, câţiva scriitori s-au întâlnit din nou lângă crucea sa, întru profundă reculegere. Au evocat amintiri, dar mai ales şi-au exprimat mâhnirea că nici după doi ani nu a fost aşezat un bust al condeierului într-un parc, aşa cum ar fi meritat, şi nicio stradă din Piteşti nu poartă numele Lordului. Au plecat de la cimitir cu speranţa că totuşi primarul Cornel Ionică va ţine cont de această doleanţă a breslei. Ei cred că doar astfel i se poate păstra neştirbită amintirea. Deocamdată, sufletul Lordului se consolează cu frunzele ruginii care plutesc prin aer şi apoi se aştern pe mormântu-i, învăluindu-l protector…

Distribuie pe Facebook