Niciodată nu este prea mult să scrii despre Dobrin! Pentru mine, unul care i-am urmărit, cred, cele mai multe meciuri și l-am cunoscut de aproape, în ipostaze de sportiv, de familist, de antrenor, Dobrin rămâne steaua care strălucește și va străluci pentru toți fotbaliștii români. Un ideal!

Vineri, un grup de inimoși piteșteni l-a pus, la Tr. Măgurele, la primul meci al lui FC Argeș pentru promovare, în centrul steagului României.  Așa îl văd ei și alte milioane de fani, ca pe un simbol național, ca pe cel mai bun fotbalist român. Clasamentul îl preferă pe Hagi, dar acesta – un uriaș și el! – a beneficiat de privilegiul de a juca „afară”. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă Ceaușescu era de acord cu Bernabeu, venit la Pitești să îl ia la Real Madrid? O altă legendă care își adună mereu file… 

Din păcate, fotbalul reprezentat de el a dispărut (da, da!). Dobrin avea atâtea resurse creative cum n-am văzut decât parțial la un Hagi sau Balaci; a rămas în urma sa, în memoria celor care l-au văzut jucând, o adevărată arhivă tehnică, de intenții și ingeniozități. Avea plăcerea fotbalului nealterată; pe teren era artist, iar termenul „se juca” are conotațiile unui om atins uneori de aripa geniului.

Un ziar de weekend i-a dedicat câteva pagini, un fel de „dor de Dobrin”, altoit la subiectul care, iată la peste 50 de ani de la CM din Mexic, nu s-a stins: „De ce n-a jucat Dobrin? Cine este de vină?” întâmplarea face ca, pe 14 iunie 2016, eu, scriind despre o întâlnire internațională, să fiu purtat spre acest subiect care tulbură și acum liniștea iubitorilor de fotbal. Din interiorul „fenomenului”, în care am stat, cu creionul în mână și cu bloc-notesul, câteva decenii, am putut – atenție! – discutând cu Dobrin, dar și cu Angelo Niculescu – să mă apropii de adevăr. O contribuție, de la sursă, a avut-o și Gh. Crețu (Dumnezeu să-l odihnească!), fostul președinte al CJEFS Argeș, care, prezent într-o ședință a CNEFS, a asistat la „judecarea” cazului. De aceea o să fiu statornic și o să repet ce scriam în 2016: „Adevărul adevărat nu-l face vinovat pe Angelo Niculescu; realitatea este că Dobrin n-a jucat pentru că așa a decis șeful delegației, un vicepreședinte al CNEFS cu care piteșteanul nostru a avut un conflict (n.n. – verbal) dur.”

După o jumătate de secol nu mai are rost să mai tulburăm apele; și Dobrin era detașat de subiect și relata obiectiv împrejurările, nu se scotea din… subiect! Angelo Niculescu a spus, după câțiva ani: „Șeful delegației a vrut să îl trimitem acasă, dar m-am opus pentru că ne făceam de râs”. Am cunoscut îndeaproape un om de fotbal, unul care a gândit și realizat o compensație a carierei sportive a Gâscanului, pe Victor Jigman. A  realizat, astfel, la Pitești, prima școală privată de fotbal – „Sporting – Școala Nicolae Dobrin”. Au activat echipe de juniori care s-au remarcat în fotbalul autohton, în frunte cu Răzvan Raț, devenit fotbalistul cu cele mai multe selecții în echipa României. Dobrin n-a murit: a rămas în conștiința multor generații de copii, de spectatori. 

În dragostea lor pentru Dobrin, ei au făurit legende. Acestea îi înalță mereu soclul de pe care Dobrin privește, puțin nelămurit, puțin supărat, la fotbalul de azi. Nu mai sunt stadioane pline (înainte de Covid-19), nu mai sunt fotbaliști din stirpea sa. Sunt mai mulți bani (nu pentru toți!) și nu bine chibzuiți. Și apropo, de ce n-a jucat Dobrin la Guadalajara? După 1970, în multe ziare au apărut numeroase opinii, inclusiv ale celor doi. Vă asigur, însă, că Angelo Niculescu și Nicolae Dobrin au rămas apropiați, apreciindu-se reciproc… Ei șterseseră neplăcutul episod… Târziu, Angelo Niculescu avea să dea și un verdict care a rămas: „După mine, Gicu a fost mai mare decât Hagi, pentru că știa să dea culoare fotbalului, era un artist care îmbina plăcutul cu utilul”.

Distribuie pe Facebook