Omul de afaceri Grigore Dobre, acţionar şi administrator al firmei „Zeus” SA Piteşti, urma să fie eliberat din închisoare la începutul acestei luni după ce şi-a executat fracţia de două treimi din pedeapsă. Dobre a intrat în comisia de liberare condiţionată a penitenciarului (din Târgu Jiu, n.r.) unde-şi execută pedepasa, care a decis o amânare pentru trei luni. Urmând procedura prevăzută de lege, dosarul a ajuns la judecătorie, iar magistratul delegat pentru astfel de situaţii a hotărât că petentul poate fi pun în libertate. Imediat procurorii DNA au atacat cu apel hotărârea judecătorului, iar cauza a intrat pe rolul tribunalului. De data asta judecătorii au admis acţiunea procurorilor Anticorupţie şi, rejudecând, au redus amânarea de la trei la două luni. În acest context, Grigore Dobre va putea intra din nou în comisia de eliberare în cursul lunii iulie şi speră ca de data asta să nu mai întâmpine probleme.
Vă reamintim că Grigore Dobre a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie în „Dosarul Şcolilor” alături de Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş recent pus în libertate din Penitenciarul Mioveni, de Cornel Penescu, patronul PIC, de primarii din Câmpulung, Budeasa şi Stâlpeni, de Gheorghe Nicuţ, fost primar la Curtea de Argeş, de un director din CJ şi de doi angajaţi ai „Zeus” SA. Dobre a fost acuzat de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave. De asemenea, el a mai primit o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare şi în dosarul „Podul Căteasca”, dar decizia instanţei de fond nu este definitivă şi a fost atacată cu apel şi de DNA, şi de celelalte persoane implicate în cauză.
Val. NICOLAU