În Argeş, doar trei licee au, din toamnă, clase a IX-a în regim bilingv, toate fiind din Piteşti. Colegiul Naţional „Zinca Golescu” înfiinţează trei clase (limba engleză), câte una de matematică-informatică, ştiinţe ale naturii şi filologie. Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” are locuri pentru două clase (tot de engleză), una de filologie, cealaltă de matematică-informatică. În fine, la Colegiul Naţional „Al. Odobescu” se constituie o clasă de filologie şi o alta de ştiinţe ale naturii (jumătate de engleză, jumătate de franceză).
Dacă există suficiente solicitări, şi alte licee, cum ar fi „Ion Barbu”, pot organiza clase pentru studiul intensiv al limbii moderne; o condiţie de bază este ca elevii doritori să promoveze probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, ce se vor desfăşura la „Zinca Golescu” (la 25 mai – engleza, la 26 mai – franceza).
Mirela NEAGOE