N-am uitat niciodată vorbele pe care ni le-a spus un profesor în anii studenţiei: „Din corpul omului, doar părul şi unghiile nu fac cancer!” Mai târziu, când vreme de trei ani m-am specializat în dermatologie, am văzut fel şi fel de tipuri de cancere cutanate. Dintre toate, cel mai de temut este melanomul malign ce apare în 80% din cazuri pe „aluniţele” cu care ne naştem sau le dobândim după vârsta pubertăţii.
În 1978 când în Clinica „Şerban Vodă” din Bucureşti ni s-a prezentat primul caz de melanom, cei 23 de secundari ne-am panicat.
Unui bărbat de 38 de ani îi tăiase frizerul din greşeală o aluniţă. La acea vreme, indiferent de tipul de tratament, speranţa de viaţă era de la şase luni la un an. Din senin, o colegă care era gravidă a făcut un atac de panică părându-i-se că o aluniţă de pe abdomenul ei avea aspect clinic de melanom malign. A solicitat să fie urgent operată. Din fericire, biopsia formaţiunii extirpate a fost liniştitoare, dar a făcut o vreme tratament psihiatric.
După anii 80, turismul în zonele însorite ale planetei a luat o amploare uriaşă. Expunându-şi pielea cu aluniţe niciodată monitorizate de un dermatolog, îndeosebi la persoanele din rasa albă, soarele a favorizat transformarea lor în melanoame. Şi traumatizarea voluntară sau accidentală a aluniţelor este foarte periculoasă. Iar într-o asemenea situaţie, în 48 de ore de la zgârierea, ruperea sau sângerarea lor, se impune tratamentul chirurgical.
Am diagnosticat în ultimele trei decenii zeci de melanoame. Depistate la timp, tratamentele actuale au făcut ca după 10-15-20 de ani mulţi din cei care au avut această cumplită cumpănă să ducă o viaţă normală. Cu o singură contraindicaţie: expunerea la soare.
Recent am avut un pacient căruia în plină sănătate, când era în vacanţă la mare, i s-a depistat un melanom malign intraocular! Ştiam de această posibilă localizare doar din cărţile de specialitate. Tratat într-o ţară din Vest, evoluţia este bună.
