Argeşul a fost mai mereu un fel de „Mecca” pentru preşedinţi de stat şi politicieni, datorită prezenţei la Mioveni a Uzinei Dacia. Fie de ochii lumii, fie direct interesaţi de bunul mers al celui mai mare exportator din ţară, cei aflaţi la putere au venit în Argeş să facă promisiuni. Cea mai importantă – construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu, atât de mult solicitată de Dacia! – nu s-a îndeplinit încă. Ei bine, în judeţ vine astăzi încă un înalt demnitar al statului, vicepremierul Sevil Shhaideh, care se va întâlni, de la ora 10, cu primarii din judeţ şi cu şefii Consiliului Judeţean. Este şi motivul pentru care noi am făcut un inventar al proiectelor urgente pentru Argeş pe care autorităţile centrale ar face bine să le finanţeze, lăsând astfel fondurile judeţului pentru alte investiţii, mai mici, dar necesare.
Spitalul Judeţean
Guvernanţii ne-au promis un spital regional în Piteşti. N-a fost să fie. Doamna Shhaideh, care este ministru al Dezvoltării Regionale, ar putea sprijini însă reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti, care are anual zeci de mii de pacienţi. Consiliul Judeţean ar putea, astfel, să utilizeze banii alocaţi pentru acest proiect din fonduri proprii pentru alte investiţii, cum ar fi reabilitarea mai multor drumuri.
Spitalul din Mioveni
Primăria Mioveni a început un proiect ambiţios: construcţia unui spital nou, de la zero. O astfel de investiţie este unică în România şi are nevoie de suport de la Guvern. Nu de alta, dar spitalul nu se va adresa doar Mioveniului, ci locuitorilor întregului judeţ şi, cine ştie, şi altor conaţionali care vor avea nevoie de servicii medicale de specialitate.
Transfăgărăşan
De ani buni ni se promite că Transfăgărăşanul va fi reabilitat şi că se vor monta copertine pentru a stopa avalanşele pe anumite sectoare de drum, astfel încât spectaculoasa arteră de circulaţie să fie deschisă mai mult timp din an. Nu s-a făcut nimic până acum. Vicepremierul Shhaideh are acum ocazia să determine alocarea fondurilor necesare.
Moliviş
Şi pentru că vorbim despre Transfăgărăşan, nu putem uita proiectul staţiunii Moliviş. Da, s-au făcut greşeli şi s-a pierdut finanţarea europeană; da, s-or fi făcut şi nişte mişmaşuri, doar nu degeaba DNA a intrat pe fir. Dar proiectul are viabilitate şi potenţialul de a dezvolta turismul în Argeş. Guvernul se poate implica aşa cum a făcut-o nu mai departe de judeţul vecin, la Vidra, tot pentru o pârtie de schi. Ar fi un real câştig pentru întreaga ţară să se poată schia şi în cei mai înalţi şi mai extinşi munţi din România! În plus, poate că s-ar mai decongestiona şi Valea Prahovei…
Piteşti
Două proiecte importante privesc infrastructura Piteştiului: centura de Vest (a doua) şi un nou pod peste râul Argeş spre Mărăcineni. E nevoie ca de aer de aceste investiţii, în condiţiile în care oraşul se sufocă de la o zi la alta din cauza numărului tot mai mare de maşini. În plus, de pod ar beneficia şi Dacia, de la care pleacă şi vin zilnic zeci de tiruri cu maşini produse la Mioveni, iar de centură s-ar folosi toată lumea, în condiţiile în care se aude că se va construi şi autostrada Piteşti-Craiova.
Vila „Florica”
Brătienii au însemnat enorm pentru istoria României, iar domeniul lor de la Florica, Ştefăneşti, a fost retrocedat unor persoane mai mult sau mai puţin îndreptăţite. Ar fi strigător la cer ca Vila „Florica”, o clădire de patrimoniu şi cu valoare istorică inestimabilă, să nu reintre în posesia statului. Ar fi impardonabil ca un asemenea obiectiv să se piardă, aşa cum multe case de patrimoniu au ajuns localuri sau zac în paragină. Ministerul Culturii se poate implica în cumpărarea Vilei. Până la urmă, 1,7 milioane euro, la cât este evaluată acum clădirea, nu înseamnă o gaură în cer, ci aproape nimic în raport cu valoarea intrinsecă a domeniului Brătienilor.
Apă, canal, grupuri sanitare
Nu în ultimul rând, e nevoie de apă şi canalizare în toate localităţile judeţului (jumătate sunt în… Evul Mediu) şi grupuri sanitare în şcoli. Continuarea aplicării Ordonanţei 28 prin care s-au dat bani de la Guvern pentru astfel de proiecte este imperios necesară, deoarece fără condiţii civilizate de trai nu se poate vorbi despre o integrare reală în Uniunea Europeană. Tocmai de aceea, Guvernul are obligaţia să continue aceste proiecte, deoarece comunităţile locale nu dispun de resursele necesare. Apoi putem vorbi şi despre asfaltarea drumurilor locale. În fine, nu se poate discuta despre un învăţământ de calitate dacă elevii nu au condiţii minime de igienă, cum ar fi grup sanitar cu apă curentă în incinta şcolii.
Claudiu DIŢA
P.S. Este inutil să mai spunem că autostrada Piteşti-Sibiu, asumată de Guvern drept prioritate zero, este o urgenţă maximă. De asemenea, guvernanţii trebuie să ştie că argeşenii vor Piteştiul capitală de regiune şi că este nevoie ca instituţiile cu regim regional care au „migrat” în alte judeţe să revină cât mai repede aici. Finanţele, de exemplu…