Cuvântul de ordine în această perioadă este DISTANŢAREA. Această chestiune emanată de specialişti şi impusă ca obligativitate sau recomandare este apreciată de o majoritate care merge pe mâna cunoscătorilor din domeniu. Există însă şi alte păreri care merită expuse şi analizate.

Departe de a respinge această strategie care este singulară în contextul în care nu avem un tratament eficient, nu avem un vaccin şi, mai grav, nu avem un orizont, remarc doar câteva situaţii aberante care demontează eficienţa distanţării sociale şi care au un impact negativ pe toate palierele dezvoltării umane.

În primul rând, distanţarea este de neconceput pe termen mediu şi lung fiindcă omul este o fiinţă socială care are nevoie de… contact. O strângere de mână, o îmbrăţişare, chiar reuniuni în grupuri mari orientate către un scop precis.

Spre exemplu, orele de curs în şcoli. A face şcoală „online” e un surogat menit să justifice o oarecare activitate cu titlul „uite că nu stăm degeaba, ne străduim”. În realitate, e timp pierdut. Copilul asimilează cel mai bine fiind integrat într-un grup, până şi la meditaţii se naşte o „competiţie” şi o dorinţă de fi mai bun când nu eşti singur cu profesorul, ci alături de încă unul sau doi elevi.

În activităţile sportive e la fel, iar aici vă dau propriul meu exemplu – de amator. Imaginează-ţi că ieşi să alergi având scopul de parcurge 20 de kilometri. La un moment dat, simţi că ţi se pune un cârcel, un junghi sau eşti pur şi simplu epuizat. Alături de un partener, vei depăşi aceste piedici şi colegul te va încuraja sau te va ajuta să continui, să nu renunţi.

Dar să revenim la viaţa actuală, de zi cu zi, cu nevoile de bază şi anume mâncarea. După cum lesne e de observat, cele mai aglomerate spaţii sunt hipermarket-urile. Şi acolo s-au aplicat nişte măsuri de distanţare. La unele magazine, eşti lăsat să aştepţi afară până se mai „decongestionează” traficul la rafturi, dar cel mai mişto e când mergi la casierie să plăteşti. Am văzut de pildă la Kaufland că s-au trasat nişte linii care au scopul de a crea această distanţare (de obicei, 1,5 – 2 metri), însă în paralel, la casa alăturată, aşteaptă alţii. Între tine şi persoane din stânga sau dreapta e o distanţă de nici jumătate de metru. Practic, tot stăm unii lângă alţii.

Iar faptul cu limitarea numărului de persoane în incintă este din nou discutabilă, fiindcă la anumite raioane e mai mare cererea şi acolo densitatea de oameni e la fel de mare ca atunci când am fi intrat cu toţii în magazin.

Cel mai mult mi-a dat însă de gândit care este impactul asupra psihicului copiilor când vine vorba de distanţare. Unii pici, aflaţi la grupa mare de la grădiniţă sau în clasele 0 – 1, au fost „instruiţi” de părinţi să nu se apropie de alţi copii şi să evite contactul fizic. Ceea ce e pur şi simplu o aberaţie.

Am ieşit ieri cu fi-miu afară şi un alt băieţel, de vreo şase ani, ţipa ca din gură de şarpe: „NU TE APROPIA! E virus!” Să lăsăm aici specialiştii să comenteze situaţia, fiindcă eu, ca părinte, nu am cuvinte prea frumoase pentru a descrie lumea în care am ajuns să trăim.

Sunt acestea cele mai bune măsuri? Ne gândim că sănătatea e prioritară, însă consecinţele distanţării sociale ar putea genera un dezastru mai mare decât boala în sine.

Fracturarea logicii este tot mai evidentă şi des întâlnită mai ales când ţi se solicită argumente din partea autorităţilor.

De pildă, o colegă de-a mea a fost oprită în trafic şi nu purta mască. Echipajul a luat-o la întrebări, ea încercând să explice că nu are pe cine să infecteze, fiind singură în maşină. După 15 minute de dezbateri, au întrebat-o… de ce nu poartă mănuşi.

Apropo de mănuşi, utilizarea lor mi se pare mult mai nocivă şi periculoasă decât orice! Deci, ipotetic, iei virusul pe mănuşă, iar apoi cu acea mănuşă atingi obiecte pe care ulterior tu sau altcineva le ia cu mâna goală (logic, nu poţi purta mănuşi non-stop). Eu zic să ne rezumăm la a ne spăla bine pe mâini cu apă şi săpun.

Distribuie pe Facebook

George Olteanu

See Full Bio