Atunci când respiră, vorbesc, fac exerciții fizice, tușesc sau strănută, persoanele infectate cu noul coronavirus eliberează în atmosferă particule și picături de fluide respiratorii de dimensiuni microscopice, care conțin virusul Sars-CoV-2. Picăturile și particulele infecțioase care poartă virusul și transmit infecția pot migra în încăperi și se răspândesc prin aer, ajungând la alți oameni. O persoană poate fi expusă de la una infectată care tușește sau vorbește chiar la distanțe mai mari de 2 metri. Mai mult, acestea pot rămâne în aer după ce persoana infectată a părăsit camera.
Cineva poate fi, de asemenea, expus prin stropire și pulverizare de fluide respiratorii direct pe membranele mucoase. Răspândirea poate apărea uneori și prin contactul cu suprafețele contaminate, deși această variantă este acum considerată mai puțin probabilă.
Deși riscul de infecție prin inhalarea particulelor purtătoare de virus scade în general odată cu distanța față de persoanele infectate, unele circumstanțe cresc riscul de infecție: atunci când sunteți într-o cameră închisă, în special în medii în care ventilația este inadecvată; în timpul activităților care cresc emisia de fluide respiratorii, precum strigatul, cântatul sau exercițiile fizice; când timpul de expunere este lung (mai mult de câteva minute); în spații aglomerate, în special când masca este purtată necorespunzător.