Astăzi, la atelierul de reparaţii al Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic-România (ASCHF-R), Filiala Argeş, a venit vechiul şi constantul prieten, partener şi colaborator Gotthilf Lorch, la rândul său persoană cu handicap, din Tubingen, Germania, care este şi consilier local în oraşul de domiciliu.
Ca de obicei, el nu a venit cu mâna goală. Însoţit de cei doi asistenţi ai săi, Albina şi Erwin Gauss, a adus dispozitive medicale colectate de el din Germania, de la persoane care nu le mai folosesc. Din maşină au fost descărcate 10 fotolii rulante, trei fotolii rulante electrice, două toalete speciale mobile, 26 cadre de mers mobile şi trei perechi de cârje cu susţinere la antebraţ.
Potrivit Laviniei Besnea, directorul executiv al ASCHF-R Argeş, toate aceste bunuri vor fi igienizate, verificate şi apoi distribuite persoanelor care au nevoie de ele şi care se vor adresa asociaţiei. În altă ordine de idei, Gotthilf Lorch va rămâne la Piteşti până duminică, perioadă în care va vizita zone din apropierea municipiului şi catedrala din Mioveni, va avea întâlniri cu membri ai organizaţiei şi, în funcţie de timp, cu primarul Ion Georgescu de la Mioveni, care şi-a exprimat dorinţa de a-l cunoaşte.
Dispozitive medicale primite de ASCHF-R Argeş
Advertisement
Advertisement