Huggy Wuggy se vinde şi în Piteşti. Da, despre acest personaj este vorba, iar cine nu îl cunoaşte probabil că nu are copii. Ceilalţi, mai mult ca sigur, s-au „confruntat” cu dinţosul inspirat cumva după un caracater deja celebru: Joker, din seria Batman – sau poate Chucky.
Ei bine, dacă Joker a „prins” la adulţi, iar interpretarea magistrală a regretatului Heath Ledger i-a adus Oscar-ul după ce a jucat în filmul Batman: The Dark Knight, în cazul de faţă nu putem vorbi de nominalizări şi premii (dar, cine ştie?)
În schimb, se discută tot mai mult despre implicaţiile lui Huggy Wuggy asupra psihicului celor mici. Aceştia îl îndrăgesc, îl urmăresc, îl vor, fiindu-le în acelaşi timp teamă de puterile supranaturale ale acestuia.
Se pare că Huggy te atrage într-o primă fază, ca orice jucărioară, apoi – ca o păpuşă vie, te prinde şi te strânge în braţe până îţi taie respiraţia. Cel puţin asta am auzit de la copii. Uneori, apare şi în visele acestora şi de aceea cei mici se trezesc noaptea speriaţi.
Unii părinţi se tem de implicaţiile pe care le-ar putea genera acest caracter şi, iată, au decis să meargă la psiholog cu copiii lor.
Psiholog Alexandra Jarga: „[…] Huggy Waggy a ajuns și în atenția copiilor de grădiniță și școală primară. Ce face Huggy Waggy în jocul video? Îi urmărește pe copii și dacă îi prinde îi omoară, fiind o creatură căreia îi place sângele copiilor.
Practic e un personaj monstru care a fost creat cu niște intenții negative și care a ajuns să fie spaima multor copii și cauza coșmarurile copiilor […]. Așa că dragi părinți aveți grijă ce vizionează copiii voștri și ce jocuri joacă.
P.S. Deja am avut câțiva copii la cabinet cu frica de Huggy Waggy.„
Aşadar, specialiştii atrag atenţia că, deşi pare „drăguţ”, Huggy este un personaj negativ care apare în filmuleţe şi în jocuri manifestându-se violent, din acest motiv fiind şi interzis persoanelor cu vârste sub 13 ani.
Culmea, cei cu vârste peste nici măcar nu sunt interesaţi de acest personaj, şi, iată, tot cei mici pot fi victimele sale. În ce sens? Deocamdată, într-un sens fabricat de propria lor imaginaţie, anume jocuri de rol unde cineva este Huggy, iar ceilalţi participanţi trebuie să scape de el.
Rămâne de văzut dacă Huggy chiar este un caracater periculos sau doar o jucărioară care provoacă sentimente amestecate.
Se găseşte deja în Piteşti, la raioanele unor magazine de jucării. Personal, l-am văzut zâmbind în Fortuna…