La jumătatea lui iunie, un cititor a semnalat prin intermediul rubricii noastre că nu funcţionează mai multe semafoare din Piteşti, arătând că un dispozitiv din zona sediului ITM Argeş, aflat chiar în „picioarele” Inspectoratului Judeţean de Poliţie, este de luni bune defect. Cum situaţia nu a fost remediată nici până în prezent înseamnă că este de actualitate titlul articolului de atunci: „Semafoare defecte în Piteşti, iar poliţiştilor nu li s-a aprins beculeţul”.
Între timp au apărut şi alte defecţiuni. Bunăoară, indicatorul cu buton din Fraţii Goleşti aflat la „zebra” de lângă şcoală le este inutil pietonilor, fiindcă nu mai poate fi accesat. Iar la intersecţia bulevardelor Republicii şi Eroilor (Hotel „Argeş”) pietonii traversează „în orb”, întrebându-se unde a dispărut „omuleţul verde” de la semafor? Colac peste pupăză, trecerea de pietoni care duce spre Hotelul „Muntenia” se opinteşte într-un trotuar decupat de pavele (un cititor îi recomandă municipalităţii să pună… sare pe ele, fiindcă a trecut mai bine de o săptămână, iar nicio cărămidă nu a fost repusă la locul ei).
Mirela NEAGOE