# Dragnea şi Cuc, echipa de ţepari!
Directorul Ford România, Ian Pearson, a mers personal să vadă care este stadiul drumului expres Piteşti – Craiova inaugurat de fostul lider PSD Liviu Dragnea şi de ministrul Transporturilor Răzvan Cuc în luna mai, în campania electorală pentru europarlamentare, şi despre care presa a scris că a fost o inaugurare de faţadă, având în vedere că, imediat după inaugurare, utilajele au fost mutate şi readuse în urma izbucnirii scandalului.
Ian Pearson nu şi-a putut ascunde dezamăgirea cu privire la stadiul proiectului
„După ce am petrecut aproape o oră încercând să trec prin Balş săptămâna trecută, am decis să verificăm progresul pe nouă autostradă Craiova-Piteşti, în special progresul pe şoseaua de centură Balş. Construcţia drumului a început pe data de 22, cu o declaraţie că drumul de centură va fi gata până la sfârşitul anului!”, a scris Ian Pearson pe Facebook.
Directorul Ford România a şi publicat câteva fotografii de la locul respectiv din care se observă că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult faţă de momentul inaugurării.
„După cum puteţi vedea din fotografiile pe care le-am făcut ieri, nu prea s-a progresat de la începerea lucrărilor”, a punctat el. Pearson a precizat cât de important este că acest drum să fie finalizat la timp. „Nu este doar vital pentru oamenii şi afacerile din Craiova că acest drum să fie finalizat la timp, ci şi pentru toţi românii care trebuie să folosească acest drum din sud! Voi continuă să monitorizez progresul şi sper că vor fi realizate angajamentele care au fost asumate”, a încheiat el.
Inaugurare de faţadă?
Lucrările la tronsonul 2 al drumului expres au fost inaugurate la data de 22 mai cu mare fast în prezenţa liderului social-democrat Liviu Dragnea şi a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Imediat după plecarea celor doi utilajele au fost mutate la o altă tăiere de panglică. Anumite surse susţin că lucrările nu pot începe la primul tronson întrucât studiul de fezabilitate care s-a făcut în 2007 şi a costat aproape 13 milioane euro, fără TVA, trebuie obligatoriu modificat. Guvernul a aprobat realizarea unor exproprieri parţiale pentru acest tronson şi alocarea a 3,88 milioane lei, dar trebuie realizat şi un alt proiect pentru restul suprafeţelor de teren care trebuie expropriate ca umare a modificării traseului. Ulterior publicării articolelor pe tema mutării utilajelor, Compania de Drumuri (CNAIR) a ţinut să facă o serie de precizări pe pagina sa oficială de Facebook.
„Lucrările pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti continuă ! Muncitorii şi utilajele constructorului italian Tirrena Scavi continuă lucrările începute pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova- Piteşti. Ne exprimăm regretul că există în continuare persoane care manipulează opinia publică şi încearcă să folosească imagini trunchiate pentru a induce ideea că antreprenorii nu lucrează pe şantierele deschise oficial. Acelaşi tip de manipulare a fost folosit şi în luna martie când aşa zişi pasionaţi de infrastructură au prezentat o imagine trunchiată a şantierului Variantei Ocolitoare a Municipiului Bacău prin care încercau să inducă ideea ca au fost încetate activităţile la primul segment de autostradă din Moldova. Facem apel la cei care apelează la astfel tehnici de manipulare să nu mai încerce să inducă în eroare opinia publică, în scopuri care nu au legătură cu eforturile de dezvoltare reală a infrastructurii din Romania”, afirmă CNAIR.
Dar, argeşenii sunt „păţiţi”: înainte de alegerile din 2004, premierul Adrian Năstase şi ministrul Transporturilor Miron Mitrea inaugurau cu mare fast şantierul pentru linia ferată Vâlcelele – Râmnicu Vâlcea, dar nu s-a întâmplat nimic apoi şi praful s-a ales de infrastructura feroviară de pe acest traseu…
2 Comentarii
Anonim
Vine USR si vă satură de autostrăzi!
Dan Barna
Mai rau decat 0 km de autostrada e greu de imaginat! Mai rau decat refuzarea fondurilor europene gratuite si favorizarea fondurilor private purtatoare de interese obscure e imposibil!