Directorul aeroportului din Sibiu, accident mortal în localitatea Drăganu.
Directorul aeroportului din Sibiu, Marius Gîrdea, a fost implicat, miercuri, într-un accident mortal în localitatea Drăganu din judeţul Argeş, transmite Antena 3 CNN.
Directorul aeroportului din Sibiu ar fi cel care a provocat accidentul în urma căruia un bărbat şi-a pierdut viaţa. Totodată, Marius Gîrdea, soţia lui, precum şi o altă femeie care se afla în maşina sa, au ajuns la spital.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 46 de ani, din județul Sibiu, care conducea un autoturism, pe DN 7, din direcția Vâlcea către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 69 de ani, din Pitești.
În urma impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a rămas încarcerat, pentru extragerea acestuia fiind nevoie de intervenția echipajelor specializate de pompieri. Din păcate, ulterior extragerii, acesta a fost declarat decedat. Din accident, au rezultat alte trei victime, toate din primul autoturism, respectiv, conducătorul auto, de 46 de ani, dar și două pasagere, de 42, respectiv 34 de ani, ambele din Sibiu. Polițiștii au testat cu etilotestul pe șoferul de 46 de ani, rezultând că nu a consumat alcool.
Pe parcursul cercetărilor, traficul a fost blocat. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, arată Poliţia Argeș.