Director din Piteşti, tătic pentru a treia oară.
Clipe de fericire maximă pentru Daniel Ionescu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Piteşti.
Acesta a devenit din nou tătic, după ce soţia sa, Nicoleta Evelin, a născut la un spital privat din capitală.
Evelin a adus pe lume o fetiţă sănătoasă, care cântărea la naştere 3,6 kg.
Soţii Ionescu mai au doi copii: Dănuţ, în vârstă de 4 ani, respectiv Ştefan Adrian, de 2 anişori.
Fetiţa care completează o minunată familie s-a născut în zi de mare sărbătoare, pe 21 noiembrie, când este Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima sărbătoare din Postul Crăciunului.
Se spune că în această zi se împlinesc cele mai mari dorinţe. Iată că Daniel şi Nicoleta Evelin au acum trei copii minunaţi, doi băieţi şi o fetiţă.
La 40 de ani, Daniel Ionescu este unul dintre tinerii manageri de instituţii din Piteşti.