În această campanie electorală, promovarea candidaţilor e permisă prin afişe de mici dimensiuni postate pe panouri speciale amplasate de primării. În Piteşti, de exemplu, sunt nouă astfel de panouri. Nici acelea nu sunt însă ocupate integral, partidele preferând mai degrabă Facebook-ul să îşi facă reclamă! Alegerile se apropie, dar amorţeala pare să fie totală în Argeş. S-a văzut dintr-o extremă în alta: de la zgomotul din anii anteriori şi de la explozia vizuală generată de bannere şi mesh-uri de mari dimensiuni, acum s-a ajuns în situaţia ca membrii de partid să nu poată purta nici măcar însemne ale formaţiunii lor politice în campanie! O fi bine aşa sau o fi rău? Rămâne de văzut. Răspunsul îl vom avea pe 11 decembrie (când vom vedea câţi argeşeni – şi nu numai – se vor prezenta la urne!).
Claudiu DIŢA