Dur acest titlu, nu? V-am promis că vă spun/citez câteva gânduri puse pe hârtie despre cei care întărâtă câinii războiului. Sigur, acum îi simpatizăm pe americani, că ne-au trimis o mână de soldați să-i sperie pe ruși, cu prezența lor aici, în România. Dar n-ar trebui nici pe ruși să-i tratăm altfel, fiindcă nu poporul rus amenință cu bătaia, ci liderul lor de la Kremlin. Poporul rus are un suflet ales, ca mai toate popoarele, așa cum îl surprinde tot un pui de rus, Victor Erofeev, în tumultoasa și devastatoarea „Enciclopedie a sufletului rus”.
De ce-i în stare rusul, când este mânat de orgoliu și putere? De vărsare de sânge, cum scrie Heidi Blake, în cartea al cărui titlu l-am împrumutat pentru rândurile de față. Citez, fără multe explicații, din textul care explodează mustind de crime. Crime comise pe teritoriu englez și vizând pe oligarhii infideli lui Putin. După ce, unii, deveniseră multimiliardari pe mâna lui. Așadar: „Ofițerul de protecție de la Scotland Yard era îngrijorat. De la încercarea lui Atlangheriev, mai fuseseră câteva comploturi bănuite că-și propuseseră să-l asasineze pe Berezovski și amenințările nu dădeau semne să se atenueze. Cele mai alarmante informații veniseră de la Mosad, agenția de spionaj israeliană, ai cărei agenți aflaseră de un complot FSB de a-l face să explodeze pe Berezovski data viitoare când vizita Bielorusia – plantând cincisprezece mine pe drumul către casa acestuia din afara orașului. Ofițerul de protecție fusese trimis în strada Down pentru a-l avertiza pe oligarh…”
Și l-a avertizat, dar ținta tot n-a scăpat, cum n-au scăpat de moarte comandată mulți dintre cei care-i stăteau în cale lui Putin. Moarte pe care unii chiar și-o doreau să vină mai repede, cerându-și iertare pe Facebook: „Regret și cer iertare pentru lăcomie. Am tânjit la bogății… Regret și cer iertare pentru ceea ce a dus la putere ascensiunea lui Putin.” Și, cu toată iertarea lui, pe care evident o clama și de la Putin, Victor Berezovski a ajuns în „sacul de cadavre”.
Prozatorul și eseistul Victor Erofeev, care a analizat profund creația lui Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Cehov, a descifrat inteligent paradoxurile țării sale, când realizează „Enciclopedia spiritului rus”.
Nu s-a sfiit să taie în carne vie, ceea ce i-a adus excluderea din uniunea scriitorilor, cenzurarea cărților sale. Iată ce declară: „Odată cu instalarea lui Putin la putere a început o campanie propagandistică ce recomandă întoarcerea la „idealurile rusești”. După prăbușirea Uniunii Sovietice, elitele noastre au înțeles de la bun început că între valorile tradiționale ale Occidentului și cele din Rusia nu există nicio legătură. De pildă, la noi, succesul este văzut întotdeauna în tonalități negative, pe când în America e cu totul altfel. În primii ani de domnie ai lui Boris Elțîn s-a făcut greșeala de a imita capitalismul de tip occidental, pe când majoritatea populației noastre mai trăia după vechile valori rusești. Guvernul recomanda: „Îmbogățiți-vă”, iar poporul răspundea: „Noi suntem oameni modești și a fi modest este în stilul nostru rusesc.”
Conflictul social pe acest teren luase niște proporții gigantice și chiar periculoase. Când a venit Putin la putere, el a încercat să descarce această atmosferă prin lansarea „ideii ruse”. Este o componentă a strategiei lui Putin, o veche și încercată schemă a politicii rusești: mai întâi cineva este declarat dușman, cu deosebire dușman în plan ideologic – este vorba de scriitori (n.n.) – apoi toată nemulțumirea poporului, sărăcit și dezorientat, este îndreptată împotriva lui, a acestui țap ispășitor”.
Care „țap ispășitor”, de data aceasta, nu sunt doar niște scriitori indezirabili, ci este Ucraina, unde sunt etnici ruși și care este revendicată ca fiind vatra vechii Rusii. Păi, nu-i îndreptățită Rusia să intervină aici? Cu atât mai mult cu cât Rusia trăiește acum niște paradoxuri care trebuie rezolvate. Paradoxuri ale unei țări care, în romanul autorului citat, este văzută ca o „țară abracadabrantă, a misticismului, hazardului, mesianismului, deznădejdii, mizeriei, superficialității, violenței, strădaniei inutile de a scăpa de presiunea tiranică a instinctelor, a debusolării tinerei generații, a suferinței pasive, a intrigilor politice, a tulburărilor sociale, a talentului și puterii de a renaște.” Mai că ne recunoaștem și noi în această viziune. Parțial, desigur!
