Viceprimarul Sorin Apostoliceanu anunţă că, pentru „creşterea mobilităţii urbane, în condiţiile protejării mediului înconjurător”, Primăria Piteşti vizează realizarea de trasee pentru biciclişti, inclusiv pentru recreere de-a lungul râului Argeş, în complementaritate cu crearea de sisteme de închiriere biciclete. Precizări sunt făcute şi în legătură cu traseele care vor ajunge în zonele de interes de pe malul drept al râului Argeş: Parcul „Lunca Argeşului”, Parcul Ştrand, cartierul Tudor Vladimirescu. Reţelele de piste pentru biciclete se vor realiza în următoarele zone: strada Basarabia, bulevardul Petrochimiştilor şi de-a lungul malului drept al râului Argeş, între Parcul Lunca Argeşului şi Tudor Vladimirescu, pe strada Lânăriei, strada Târgul din Vale şi „Promenada Argeşului” (pe faleză). „Staţiile de închiriere a bicicletelor vor fi amplasate în puncte cheie din oraş, astfel încât să deservească cât mai bine nevoile utilizatorilor. Astfel, prin proiect, se vor amplasa patru staţii de închiriere în Parcul Petrochimiştilor, în parcarea aferentă Parcului Ştrand, lângă Parcul „Lunca Argeşului” şi în Parcul Trivale.
Lângă fiecare staţie de închiriere se va afla câte un automat de eliberare şi încărcare carduri, care vor permite reîncărcarea titlurilor de transport pe cardurile contactless ale clienţilor în vederea efectuării plăţii tranzacţiilor. Acestea se vor integra complet şi cu sistemul de E-tiketing de pe autobuze, permiţând aceleaşi funcţii în ambele sisteme. Aşteptăm sugestii din partea cetăţenilor privind crearea de noi trasee pentru biciclişti în Piteşti”, spune Sorin Apostoliceanu. Proiectul ar urma să fie finanţat din bani europeni. Deocamdată, doar vorbe…
Un Comentariu
Goargăș
…vorbe pe care o să i le scoatem domnului viceprimar pe sub nas de zece mii de ori dacă nu se va ține de cuvânt. Ca la Grădina de Vară!