Piteştenii care au mers ieri în farmacii pentru medicamentele compensate s-au trezit că trebuie să aştepte minute în şir la validarea cardului de sănătate. Sistemul a clacat din nou, după ce anul trecut disfuncţionalităţile au fost la ordinea zilei. Iniţial, a fost vorba doar de o „întârziere de lucru”, după cum a anunţat şi Augustus Costache, purtătorul de cuvânt al CNAS. Ulterior, întârzierea s-a transformat în stricăciune totală. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sănătate a emis un ordin pentru efectuarea serviciilor în sistem „offline”. Dar cum funcţionează acesta? Doar prin prezentarea cardului, fără a-l mai introduce în cititor. Farmaciştii vor înregistra datele manual, iar la remedierea situaţiei acestea vor fi sincronizate în sistemul CNAS.
George OLTEANU