În fiecare zi, ca pieton, eşti nevoit să suporţi nesimţirea unor şoferi certaţi cu bunul-simţ. La Piteşti, cât e trotuarul de lung între sediul Finanţelor Publice şi semaforul de la Poştă, unii şoferi parchează mereu de-a curmezişul trotuarului, obligându-i astfel pe pietoni să coboare pe carosabil pentru a putea să-şi continue drumul. Aceste lucruri se întâmplă, de regulă, când mulţi părinţi îşi duc sau îşi iau copiii de la cele două-trei grădiniţe aflate în zona centrală – adică dimineaţa, la prânz şi după-amiaza. Conducătorii auto nu se gândesc nici la faptul că unii pietoni, nevoiţi să iasă în stradă, pot fi colegi de grădiniţă ai copiilor lor. Şi ca să nu credeţi că astfel de „specimene” găsiţi doar aici, am surprins câteva moduri de a parca şi la un centru comercial din Piteşti. Unii ocupă cel puţin două locuri odată, fără a ţine cont că şi alţi şoferi mai vin în zona respectivă.
Flavius PETRESCU