Poliţişti ai Inspectoratului General pentru Imigrări, Servicului pentru Imigrări Argeş, au organizat acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza de competenţă.
Cu acest prilej a fost depistat un cetăţean în vârstă de 37 de ani, din Nepal, cu şedere ilegală în judeţ. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta a intrat legal în România în baza unei vize de lungă şedere în scop de muncă, dar nu a solicitat formaţiunii teritoriale pentru imigrări prelungirea dreptului de şedere şi nici nu a părăsit teritoriul ţării noastre în termenul de valabilitate al vizei de 90 zile.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele împricinatului o decizie de returnare de pe teritoriului României, prin care este obligat să părăsească ţara în 15 zile şi, totodată, i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 lei. La ieşirea din ţară, nepalezului cu pricina îi va fi instituit consemnul de interzicere a intrării în România, pe o perioadă de trei luni.
Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune şi cooperând cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.