Din disperare că a divorțat, un bărbat din Pitești și-a tăiat gâtul.
În ziua de 06 noiembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și portul sau folosirea de obiecte periculoase, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, și au reținut un bărbat de 56 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 05 noiembrie, bărbatul ar fi mers în municipiul Pitești, la locul de muncă al soției sale, cu care se află în proces de divorț, deși pe numele său era emis, de către instanță, un ordin de protecție, și, după mai multe discuții, s-ar fi tăiat cu un cuțit în zona gâtului, provocându-și o rană superficială.
Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate
În ziua de 06 noiembrie, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.