Concursul organizat de Consiliul Judeţean Argeş pentru şefia Teatrului „Al. Davila” nu a fost văzut cu ochi buni de angajaţii instituţiei de cultură. În… culise se aude că au fost trase sfori pentru ca postul de manager să rămână vacant în perioada alegerilor parlamentare şi că s-a dorit interimatul de la bun început.
Vă reamintim că două proiecte de mananagement au ajuns în faza interviului, însă ambii concurenţi au fost respinşi cu următoarele note: 4,05 (saxofonistului George Diaconescu), respectiv 5,86 (regizorul Bogdan Cioabă). În aceste condiţii, Araxi Negoşanu rămâne manager interimar, nu mai mult de 120 de zile de la numirea sa, anunţată la începutul toamnei.
Bogdan Cioabă ne-a declarat că nu are de gând să fie „candidatul etern”, deci nu a depus contestaţie şi nici nu se va mai înscrie la concurs (cel puţin deocamdată). Pe de altă parte, regizorul s-a autoevaluat şi crede că ar fi meritat să primească din partea comisiei de concurs nota minimă, adică 7.
Proba interviului a fost publică, în sală aflându-se 25-30 de salariaţi ai Teatrului „Al. Davila”. Mai mulţi colegi ai celor doi candidaţi au ţinut să asiste la evaluare, fiind direct interesaţi de conţinutul proiectelor de management. La căderea… cortinei, oamenii de teatru deveniţi spectatori nu au aplaudat reprezentaţia, nici nu au cerut bis, ci au ieşit din sală dezamăgiţi şi lipsiţi de speranţa că, în viitorul apropiat, se va produce o schimbare în bine la şefia teatrului ce pare că pluteşte în derivă pe o mare de lipsuri şi nevoi.
Mirela NEAGOE