Un strigăt deznădăjnuit urcă din adâncul ființei mele. Pe care nu-l aude nimeni, nu-l observă nimeni. Dar doresc să-l fac auzit în numele tuturor celor ce simt, celor ce gândesc ca mine. Cum este posibil ca la începutul mileniului al treilea al omenirii, ca-n plină efervescență a științei, a cunoașterii, să nu putem face față unui virus? Să nu fi găsit până astăzi antidotul, vaccinul de prevenire, tratamentul, în caz că a reușit să ne îmbolnăvească?

Uite că este posibil! Uite că, oricât am crede noi în puterea științei, în atotputernicia omului, nu stau lucrurile așa. În ultimă instanță, în disperare, ne întoarcem cu fața către Dumnezeu, implorându-L să aibă El grijă de noi. Și totuși noi, noi ce facem? Ne închidem doar în casă, cu speranța că nu se strecoară inamicul pe sub ușă? Cu siguranță nu este asta o soluție, cum n-a fost nici tâmpenia de a pierde atâta vreme cu alegerile anticipate, în loc să gândim o strategie împotriva atacului dat, necruțător, de temutul Covid 19. Cum este posibil ca-n plină desfășurare a pandemiei, să dai cu tunul și să nu găsești în nicio farmacie din Pitești echipament de protecție, respectiv măști, ochelari, mănuși, combinezoane? Cel puțin pentru mine, care am trăit destule campanii de prevenire a unor epidemii, este vorba nu doar de o iresponsabilitate crasă, ci de un act criminal. Pur și simplu! Și nu vin acum să-l acuz pe demisionarul ministru al Sănătății, ci pe cei care se aflau în avanposturile Sănătății noastre, la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, când virusul ăsta bântuia deja prin China.
Este limpede că, înainte de a fi fost infectați de Covid 19, noi, marea majoritate, am fost infestați de virusul politicii, de boala alegerilor anticipate, de bătălia pentru putere. Dar nu o putere pentru binele tuturor, care iată înfruntă astăzi virusul cu mâinile goale, ci pentru binele inșilor dornici de avere și glorie, sub masca democrației. Mărturisesc aici că mi-e silă, mi-e greață, mi-e pur și simplu lehamite de ce văd în jurul meu. De la președinte și până la miniștri, secretari de stat, directori de instituții publice, naționale și locale, ni se dau sfaturi, ba chiar suntem și amenințați, că ni se face dosar penal dacă nu stăm în casă, mai ales cei în vârstă. Da, cei în vârstă care vor rămâne în casă, deși au nevoie să-și facă analize, să-și cumpere medicamente, să se interneze la spital, vor ajunge să plătească și cu viața, dar cine se mai ocupă să putem trăi și după ce trece coronavirusul?

E o mare rușine, este monstruos ce se întâmplă azi la noi! E o mare tragedie pe care cei ce-au fost la putere, cei ce sunt astăzi nu s-au preocupat în niciun fel s-o prevină. Ne-au lăsat cu inconștiență și din prostie – că nu pot să cred că au făcut-o cu premeditare! – pradă unei molime ca-n evul mediu. Ca pe niște miei duși la tăiere, că tot vine Paștele. Mă urmărește o imagine văzută zilele trecute când am fost la țară. Niște oi pășteau, grăbite cumva, într-o grădină, scăldând parcă iarba cu lacrimi. De ce plângeau sau doar mi se părea mie? Păi, tristețea din ochii lor, cum este și tristețea din ochii noștri, se datora apropierii Paștelui. Animalul din ele simțea că se apropie ziua sacrificiului, că oricum ar fi miei lor trebuie să moară.

Da, vrem nu vrem, trebuie să ne înscriem într-un ritual. Vine o vreme când cineva trebuie să moară. Anul acesta, de Paști, nu vor fi sacrificați doar miei, ci și oameni. Cum a murit, după ritualul pe care-l repetăm de două mii de ani încoace, și Fiul Omului. Am trăit cumva neștiutori cei mai mulți, murim acum și mai neștiutori, mai nevinovați. Cu compasiune și frică totodată. Lacrimi de neputință și de revoltă izbucnesc din ochi. Iar din adâncuri urcă un țipăt dezdăjdăinuit.

P.S. Nici n-am pus bine capăt acestor rânduri și mă sună din București d-na Corina, ca să-mi spună cu un glas sfâșietor, că s-a stins dragul ei soț, scriitorul Mihail Diaconescu, din Vulturești Argeșului. Unde va fi și îmormântat azi, cu foarte puține rude și prieteni, fiindcă e stare de urgență. Nu știu dacă l-a ucis sau nu Covid 19, dar e cert că am pierdut un mare scriitor și un erudit. Este o primă jertfă. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Ce Om a fost!

Distribuie pe Facebook