Despre necesitatea revizuirii şi restilizării modelului de succes Dacia Duster – ne referim, să nu uităm, la cea mai bine vândută maşină dintre toate modelele grupului Renault-Nissan – s-a mai scris şi toată lumea e de acord că o astfel de operaţiune se impunea, pentru a nu scădea volumul mare de vânzări. De fapt, chiar constructorul de la Mioveni a anunţat că noua generaţie Dacia Duster va fi disponibilă pentru cumpărare începând cu anul viitor.
Dusterul anilor ce vor veni va fi mai lung, de aproximativ 4,45-4,5 metri. Modelele actuale au 4,3 metri lungime. Presa auto de la noi, citând diverse site-uri de specialitate şi reviste din Europa, avansează chiar apariţia în oferta Dacia a unui model şi mai lung, de circa 4,7 metri. Acesta ar urma să ofere inclusiv două scaune suplimentare pe rândul trei, ceea ce va face ca Duster să aibă şapte locuri. Volumul portbagajului ar urma să se menţină la cote fruntaşe pentru clasa sa: între 500 şi 650 litri. Modelul cu şapte locuri se va numi, după toate probabilităţile, Grand Duster, păstrând tradiţia existentă de decenii la modelele Renault versatile (gen Espace-Grand Espace, Scenic-Grand Scenic).
Motoare îmbunătăţite
Colegii din presa auto dau ca sigură înlocuirea din ofertă a clasicului deja motor turbodiesel de 1,5 litri. În locul acestuia, va apărea un 1,6 litri, tot turbodiesel, care va oferi vreo 10-15 CP suplimentari şi cuplu pe măsură. probabil, un an sau doi după lansare, cele două propulsoare vor coexista. Va fi păstrată şi motorizarea de 1,2 litri benzină, turbo, de 125 CP. De asemenea, sistemul de frânare va fi actualizat vremurilor, urmând să apară discuri de frână şi pe spate, în locul demodaţilor tamburi. Din câte ştim noi, nici noua generaţie Duster nu va oferi, nici măcar opţional, reductorul fără de care nu se poate vorbi despre o maşină de teren veritabilă. Semn că Dacia vrea să se menţină într-un segment de preţ în care, deocamdată, n-o concurează nimeni. În locul reductorului, se va merge în continuare pe soluţia – mult mai ieftină – a primelor două trepte scurte, cu prima chiar foarte scurtă, care compensează, întrucâtva, absenţa reductorului dorit de amatorii de off-road. De notat că, foarte probabil, şi planşa de bord va fi una nouă, mai modernă. Pe scurt, noua generaţie Duster promite să aibă şi în viitor acelaşi succes de vânzări pe care îl are constant, de la lansare încoace.
Sorin SIMION