
O femeie și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulație produs ieri dimineață pe Drumul Comunal 111 A, în localitatea Stoenești.
Impact pe sensul opus
Potrivit informațiilor preliminare, o șoferiță în vârstă de 41 de ani ar fi pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula regulamentar.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier Caracal pentru efectuarea cercetărilor.
Victimă prinsă între fiarele mașinii
În urma impactului violent, o femeie de 57 de ani, din comuna Fărcașele, a decedat, fiind prinsă între fiarele contorsionate ale autoturismului. Alte patru persoane aflate în mașină au suferit răni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Șoferița de 41 de ani s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
































