Una dintre promisiunile onorate anul acesta la Piteşti a fost demararea lucrărilor la digul din Lunca Argeşului. Şi nu doar că au început, ba chiar au avansat vertiginos – din Colonie până aproape de capătul parcului, acolo unde aleea a fost ruptă de ape. Asta nu înseamnă însă că, la primăvară, nu pot fi surprize. Aşa cum am mai spus, lucrarea este una de amploare şi va dura până spre jumătatea anului viitor. Ceea ce înseamnă că ar mai fi loc de una sau două inundaţii care să afecteze zona pietonală. Singurii nemulţumiţi de dig sunt pescarii care, după finalizarea proiectului, nu vor mai putea arunca undiţele şi lansetele în râul Argeş – cel puţin nu în zona cu pricina. Vor trebui să-şi facă loc prin stufărişul de pe celălalt mal. Cât despre proiect, acesta este realizat cu bani de la bugetul administraţiei locale (aproximativ 1,7 milioane lei), spre deosebire de amenajarea parcului care s-a realizat cu fonduri europene.
George OLTEANU