Cconf. univ. dr. habil. Diana Lefter de la Universitatea din Piteşti vorbeşte, în prag de mărţişor despre femei şi feminitate.

* Niciodată în istoria umanităţii femeile nu au trebuit să-şi asume concomitent atât de multe roluri ca acum: mame, iubite, femei de carieră. Cum poţi fi toate astea în acelaşi timp?

** De fapt, din punctul meu de vedere, niciodată ca acum societatea nu a dus, prin abolirea diferenţei dintre masculin şi feminin şi prin practic distrugerea vieţii private şi a ideii de familie tradiţională, la un fals deziderat: femeia să fie şi mamă, şi iubită, şi să facă şi o carieră strălucită. Această societate are un comportament schizofrenic: pe de o parte, exaltă ideea de feminitate ce se cere a fi protejată, pe de altă parte, revendică egalitatea femeii cu bărbatul. De aici şi imperativul ca femeia să-şi asume toate aceste roluri, fără de care ar putea fi un neadaptat al societăţii. Dar, biologic, cultural, mentalitar, femeia şi bărbatul sunt diferiţi şi aşa trebuie să rămână, ca să nu piardă lumea această ultimă fărâmă de vrajă şi de mister. Aşadar, eu nu mi-am făcut un scop din a fi toate acestea. Nici nu ştiu dacă sunt, ştiu doar că încerc, atunci când mă apuc de o treabă, să o fac bine. Dar aceasta nu are nicio legătură cu faptul că sunt femeie. Şi dacă aş fi bărbat, la fel aş proceda, în limitele… biologice.   

* Descrie-te în trei cuvinte.

** Cogito, ergo sum.

* Câteva repere ale carierei?

** Carieră e poate prea mult spus. Eu i-aş spune mai degrabă mesesie, una pe care încerc că o fac cât de bine pot, cât de bine ştiu şi mai ales cu bună credinţă şi onestitate. Meseria mea este legată de o limbă şi de o cultură pe care încerc să le transmit studenţilor: limba franceză şi cultura pe care Franţa a dat-o lumii acesteia. Aşadar, primul reper e foarte îndepărtat în timp: pe la vreo 4-5 ani am început să iau primele „lecţii” de franceză şi am prins drag de o limbă pe care o învăţam nu ca un şcolar, ci ca un copil. Mult mai târziu am înţeles că atunci s-a format acel ataşament pentru o limbă ce avea să fie parte a meseriei mele. De atunci, eu nu am mai părăsit franceza. Am studiat-o la facultate, la Piteşti, cu profesori minunaţi, care m-au făcut să nu regret niciun moment că nu alesesem facultatea de limbi străine de la Bucureşti. Se pare că şi eu le-am fost pe plac profesorilor mei, căci, la sfârşitul facultăţii, mi-au propus să rămân preparator la facultate. În paralel, am continuat cu un master în studii culturale franceze, la Universitatea din Bucureşti, şi apoi cu un doctorat în literatură franceză, tot la Bucureşti. Cât despre meseria mea, eu cred că ea nu se împlineşte prin funcţii – care de altfel sunt vremelnice – ci prin ceea ce construieşti în oameni şi prin plăcerea şi convingerea cu care o faci. Iar eu fac ce iubesc şi îmi place să cred că am şi construit câte ceva: predau literatură şi cultură franceză studenţilor şi masteranzilor, conduc doctorate în literatură franceză, îngrijesc o revistă internaţională de studii şi cercetări filologice romanice, cercetez şi scriu cărţi despre literatura franceză.

* Ce înseamnă feminitatea pentru tine?

** Nimic special, e un dat natural. Adică nu e ceva ce ar trebui construit, teoretizat, exaltat, ci doar trăit firesc. Femininul şi masculinul nu sunt, pentru mine, nici antagonice, nici concurenţiale. Sunt împreună şi frumoase prin diferenţă şi complementaritate.

* Spune-mi un… secret.

** E imposibil. Spus, încetează să fie un secret :). 

* Oferă cititoarelor noastre o reţetă de prăjitură, de întreţinere a frumuseţii, de slăbit, de succes, de fericire etc.

** Mă bănuiţi de o calitate pe care sigur nu o am: aceea de a oferi reţete. De altfel, cred că doar cele culinare există, iar eu, aici, chiar nu mă pricep, deşi Brillat-Savarin e francez şi noi încă mâncăm o prăjitură ce-i poartă numele :). Aşadar, reţete nu pot oferi altora, pot doar dezvălui reţeta fericirii mele: mă uit la cei mai frumoşi ochi din lume. Chiar şi când aceştia dorm.

Mulţumesc. O zi FEMINA!

Distribuie pe Facebook