
Copil de 12 ani, mort după ce a căzut de la etaj
Un copil în vârstă de 12 ani, aflat în sistemul de protecție specială, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Pitești.
Echipajele de intervenție au încercat să îl resusciteze la fața locului, însă, din păcate, fără rezultat (detalii AICI).
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș își exprimă regretul profund față de tragicul eveniment petrecut, soldat cu decesul minorului.
Anchetă internă
Instituția precizează că situația a fost preluată de organele abilitate ale statului, iar DGASPC acordă întregul sprijin pentru desfășurarea cercetărilor.
Conducerea a dispus și demararea unei anchete interne, urmând ca, la finalizarea acesteia, să fie luate măsurile care se impun.
Reprezentanții DGASPC Argeș au transmis că băiatul intrase de curând în sistemul de protecție specială, provenind dintr-un mediu familial cu probleme grave (detalii AICI).
Sprijin psihologic pentru ceilalți copii
Pentru ceilalți beneficiari ai serviciului social, colegi ai copilului, au fost dispuse măsuri de sprijin psihologic.
Totodată, aceștia au fost relocați temporar într-un alt serviciu social.




























