În cadrul festivalului actual de carte și arte de la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, a avut loc, marți, o dezbatere pe tema ”România 100 – un nou proiect de țară”. Directorul Tavi Sachelarie provocându-i la discuții binevenit pe jurnaliștii Octavian Știreanu și Cristian Cocea. Un bucureștean (cândva, senator) și-un concitadin. Ne-am antrenat și noi, cei din sală, la dialog, așa că, din aproape în aproape, s-a ajuns cu vorba la racilele politicii autohtone din ziua de azi. Din cauza cărora lucrurile merg cum merg și eventuale proiecte de anvergură stau, păgubos, sub semnul incertitudinii.
Motiv pentru care Știreanu consideră mai potrivit a se gândi obiective punctuale, întreaga societate românească urmând a se uni conștient întru susținerea lor. Sănătatea, educația, cultura, evident prioritare. Cocea, care lucrează în administrația culturală a județului, precizând și el, cu temei, că, fără un sprijin financiar serios al instituțiilor de profil, nu se poate face mare lucru. Multe dintre vestigiile istorice, de pildă, neintrând în patrimoniul public al statului, din lipsă de bani…
Preț de două ceasuri, voci din sală s-au împletit potrivit cu cele din prezidiu. S-au pus întrebări, s-au emis ipoteze, s-au schimbat idei și s-au tras concluzii. Subiectu` fiind mult prea amplu, complex și, neîndoios, problematic, e clar că astfel de întruniri trebuie continuate. Permanetizate, zic eu, și aduse insistent în atenția locuitorilor urbei și nu numai. Cetățeanu` să-și spună cuvântu`, iar acesta să fie ascultat nemijlocit și valorificat corespunzător dacă e demn de luat în seamă…
Știindu-l pe amfitrion ca un om deschis la asemenea acțiuni, îl îndemn încă o dată să îndesească întâlnirile cu intelectuali autentici ai țării. Cu politologi, în speță, și economiști. Ori alți gazetari realmente preocupați de starea națiunii. Ba chiar cu politicieni ce-și mai apleacă, totuși, urechea la viața noastră cotidiană, asta care e…
Adrian SIMEANU