Destin crunt. Mamă bolnavă de cancer, copil cu probleme grave.
Un caz dramatic a fost făcut public pe rețelele pe socializare de către Macovei Marilena: Încerc sa ma mobilizez sa vă scriu despre „Astăzi”, însă sunt șocată, nu-mi găsesc cuvintele sa ma pot exprima, sa aștern în aceasta postare ceea ce am simțit, astfel încât strigatul meu de ajutor sa ajungă la cât mai multe persoane.
Astăzi am mai învățat ceva de la viață, viata relatată în mii de feluri, viața văzută astăzi prin ochii mei, o pot numi CRUDA, DURA și mult prea GREA pentru unii dintre noi. Încep anul cu o poveste de viață cum nu am mai întâlnit nici măcar in filme si seriale, pentru ca drama lor este mult prea dureroasa și mult prea profundă și pentru mine, care le-am simțit și trăit pe toate.
Am mers in vizită la Ionela, o mămică în varsta de doar 39 de ani, diagnosticată cu cancer mamar în metastaza, care cu o privire blândă și niște ochi superbi, mă aștepta în patul in care își duce zi de zi chinul si lupta cu aceasta boala nemiloasa. Privirea ei pătrunzătoare mă implora sa o ajut. Ionela care își dorește cu ardoare sa trăiască ca să-și poată crește cei doi copii care i-au mai rămas. Spun i-au mai rămas pentru ca acum 9 luni si-a îngropat fetița, devenită înger, (maine ii face pomana de 9 luni) decedată la vârsta de 12 ani.
Acasă are alți doi copilași – Alexandru in vârsta de 3 anisori, grav bolnav, cu un rinichi scos și multe alte probleme de sănătate. Din pacate nu poate merge și nici nu poate sta în fund. Sânziana de 6 anișori are probleme cu vorbitul, face logopedie zilnic, iar copii în ciuda tuturor problemelor sunt nelipsiți de la terapii, în situația în care Ionela face săptămânal drumuri la București pt controale și chimioterapie!
Tăticul este un om de nota 10, are si el probleme de sănătate care îi îngreunează traiul de zi cu zi. Este foarte priceput in amenajarea și îngrijirea spatiilor verzi . Daca aveți nevoie de un om ca el, va voi da in privat numărul de telefon, iar in felul acesta îl puteti ajuta să câștige un bănuț.
Bunica bonlava de diabet, cu probleme la inima, le este alaturi,îi ajută cu creșterea copiilor, iar astăzi cand i-am vizitat am gasit-o făcând treabă prin casă. Plânge, cu toții plâng de neputința. Pe pat sta poza fetiței decedate, cu care Ionela vorbește zilnic, sa nu o cheme la ea, sa o lase să mai trăiasca, ca sa-i poată crește frățiorii!
Sânziana i-a spus: -Mami, de azi nu mai plec din camera ta! Nu vreau să mori, stau sa am grijă de tine. Abia așteptam să pot plânge, sa pot urla de durere și să mă descarc. Un amalgam de sentimente mi-a străpuns sufletul.
In genunchi mă rog in fața voastră, a tuturor, sa îi ajutăm. Mai jos, in pozele atașate va fac cunoștință cu frumoasa Ionela și băiatul ei (fetița era la școală). Din pacate au multe lipsuri. Ajutați-mă sa ii ajut. Au nevoie de bănuți, ușa de la intrare este una veche de lemn prin care pătrunde frigul ce ajunge până la patul Ionelei (trebuie urgent schimbata). Are nevoie mare de lemne pentru a se încălzi, de Pampers Nr 5, Lapte ALFARE și alimente.
Hăinuțe baiat: mărimea 98 și picior mărimea 20. Sânziana poarta 31 la picior și la haine 134/140. Asadar, va rog in număr cât mai mare prieteni, rude, familie, toți cei ce-mi sunteți alături la fiecare caz, sa ne mobilizam pentru această familie greu încercată.
Conturi pentru donații
RO37RZBR0000060019089230-Macovei Marilena
Paypal-macoveicristina86@yahoo.com
Revolut -0725126462