Cine a zis că viaţa începe la 30 de ani, dincolo de faptul că poate fi suspectat că l-a citit pe Balzac (care, norocos sau nu, vedea numai frumuseţea femeilor, nu şi vârsta lor) e clar că a avut atât viaţă în ani (cum ar spune un amic de al meu) încât nu şi-a stabilit în timp axiome, ci doar necunoscute, care să poată fi schimbate pe aici, pe acolo, prin punctele esenţiale, lăsând şi nişte puncte de suspensie, care nu înseamnă neapărat tăcere, ci povestea continuă…

Touché, cum ar zice francezul, dar… (iertare, domnule Fulgeanu, fie măcar şi pentru că am învăţat că după „dar” nu poate fi „totuşi”) cred că noi cei care am avut norocul să fim elevi ai unui „Bălcescu” (actualmente „Brătianu”), care însemna mai mult decât o emblemă, ci un mod de viaţă, am învăţat suficientă matematică, cât să facem acum o contabilitate simplă, precum a lui Marin Sorescu: 

Multe momente în care am fost fericiţi,

Multe momente în care am fost frumoşi,

Multe momente în care am fost geniali.

Ne-am mai întâlnit, mulţumită unor oameni inimoşi, de câteva ori cu nişte colegi, cu nişte prieteni, cu nişte profesori(„Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?”)

Toate acestea fac un viitor frumos pe care îl trăim.

Toţi oamenii pe care i-am iubit,

Cu acei oameni care nu ne-au apreciat

Ne fac mai buni.

4  ani de studii

Fac mai mult decât un sfert de veac

În care nu ne-am fost alături, dar ne-am simţit.

Şi, în sfârşit, o revedere

Şi cu încă o revedere şi cu… aşa mai departe,

Fac bine.

Voi, dragi LNB-işti, ce faceţi?

Distribuie pe Facebook

Argeşul

See Full Bio