# Pe social-democraţi nu-i frământă această problemă. Ei vor din nou să-l „execute” pe liderul Şerban Valeca
Alianţa PSD – ALDE s-a rupt de câteva zile, Călin Popescu Tăriceanu a bătut palma cu Victor Viorel Ponta pentru a înjgheba rapid o coaliţie care să conteze, cât de cât, la prezidenţiale, numai că toate aceste jocuri politice se petrec la centru. În teritoriu, adică în Argeş, aparent nu s-a întâmplat nimic, nu s-a schimbat nimic. Aparent…
Interesul! Altfel cum?
Adevărul e că decizia lui Călin „file din poveste” Tăriceanu de a o „rupe” cu PSD-ul nu le-a convenit multor membri ai ALDE, mai ales celor cu funcţii, cu poziţii bine conturate pe plan local. E clar că între aceşti oameni şi cei de la Pro România lui Ponta n-ar avea de ce să fie, peste noapte, o aşa „mare iubire”. Poate că şi din acest motiv aldiştilor li s-a spus de la centru să nu părăsească alianţa cu pesediştii şi să ia decizii în funcţie de interese. Păi, altfel cum, nu-i aşa?!
„Nu mă cramponez de scaun”
Simona Brătulescu, lider al ALDE Argeş, unul dintre politicienii al căror viitor este incert în aceste zile, spune că nu se cramponează de scaun. Dar „ca om de administraţie – adaugă vicepreşedinta Consiliului Judeţean – normal este să-mi continui munca şi proiectele în beneficiul argeşenilor. Fiindcă, din această postură, eu nu am făcut politică. Sau, mai bine zis, am făcut politica cetăţeanului. Nu ştiu ce intenţie au cei de la PSD, dar aş vrea să simtă ei cum sunt eu. În orice caz, nu mă cramponez de scaun. Pentru mine poate fi şi un alt început de drum”.
Într-adevăr, pentru ea, dar şi pentru cei şapte directori de instituţii ai ALDE din Argeş poate fi un alt început de drum. Sau poate că nu…
Subprefectul doctorand…
Subprefectul Adrian Bughiu, propus în această funcţie din partea ALDE, trăieşte şi el cu acelaşi stres. „Toată lumea e debusolată de ceea ce se petrece în aceste zile. Sunt la dispoziţia Guvernului. Dacă Executivul consideră că e nevoie de expertiza mea în jobul ăsta, voi fi onorat şi îmi voi continua activitatea. Dacă nu, voi reveni în funcţia de director executiv ajtunct la Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Argeş, postul meu fiind blocat de când am fost numit subprefect. Acolo voi încerca să finalizez anul viitor un doctorat privind managementul în sport, cu studiul de caz referitor chiar la DJTS Argeş” – ne-a spus Adrian Bughiu.
Iar vor capul lui Valeca
Ce zic, însă, pesediştii. Păi, ei nu zic nimic. Sau aproape nimic. Pe unii lideri i-am contactat ieri pentru a afla ce decizie au luat în Argeş în privinţa foştilor colegi de coaliţie. Şi ghiciţi ce ne-au spus? „Până nu discutăm cu doamna Dăncilă, nu putem să vă comunicăm nimic.” Da, aşa cum v-am informat, Viorica Dăncilă era aşteptată în Argeş să le dea instrucţiuni, fiindcă, altminteri, în stitlul lor caracteristic, ei nu-şi asumă vreun răspuns.
De fapt, din câte am aflat, celor de la PSD nu le arde lor acum de cei de la ALDE. Sau, mai bine zis, nu vor să strice acum cu ei „căruţa”. De ce? Au nevoie de majorităţi locale, deci şi de votul membrilor ALDE în privinţa aprobării unor proiecte.
De fapt, ce vor pesediştii de la Argeş? Din spatele uşilor închise am aflat ieri că intenţionează să provoace alegeri interne în organizaţia de partid. Că nu-l mai vor lider pe senatorul Şerban Valeca. Iar venirea în Argeş a Vioricăi Dăncilă – care astfel şi-a început campania electorală pentru prezidenţiale – e cel mai bun prilej al celor ce vor să ridice capacul de pe o oală aflată sub mare presiune. De va fi aşa, vă vom informa… Dar, la PSD Argeş, de multe ori socoteala din târg…
„Mai e vreun dubiu?!”
Sunt însă şi pesedişti tranşanţi în legătură cu soarta din teritoriu a celor de la ALDE. Dorin Mărăşoiu, membru în Biroul politic, întreabă retoric: „Mai e vreun dubiu în legătură cu plecarea lor din funcţii?! Nu poţi să iei decizia de rupere la centru, iar în judeţ să rămâi în structuri! Dacă plerci de la putere, pleci cu totul, lăsând la o parte calculele politicianiste, de majorităţi în consilii şi aşa mai departe. Până la urmă, toate acestea ar trebui să ţină de agenda cetăţeanului. Dar am mai văzut chestii ilogice, anormale. Timpul le va rezolva pe toate…”
„Un partid de adunătură”
De partea cealaltă a eşichierului politic, de la USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, aflat încă în concediu, în Grecia, e convins că ALDE se descompune. „Mulţi membri ai partidului îşi caută un loc şi un viitor politic – ne-a spus el. Unii se vor duce spre PSD, alţii spre Pro România. Asta e soarta unui partid de adunătură: se destramă exact ca un partid de adunătură. Va mai dura însă, ţinând cont că au nevoie de majorităţi prin consilii…”
Cioburi şi hălci…
A fost limpede pentru mulţi, chiar după alegerile europarlamentare, că ALDE se va face ţăndări. Iar cioburile se vor vărsa fie la PSD, fie la Pro România, alt partid de conjunctură, care – în opinia unora – va avea aceeaşi soartă. Vom vedea ce va fi după prezidenţiale, dar intuim că mulţi vor încerca să prindă hălci mari dintr-un PSD rămas fără busolă…
Un Comentariu
Anonim
Asta, cu …”au rupt-o”, parcă ar fi cam greu de crezut, având în vedere …precedentele/antedecentele/”poze”…din guvernare, „din familie”!…Dar, după cum arată dimineața…de odihnit (psd) / obosita (alde), sunt semne clare că…au dat …”frecția”/coaliția … pe concubinaj politic/”masaj …local”!