După trei ani şi jumătate de la incendiul izbucnit la depozitul de deşeuri de pe platforma ARO Câmpulung, deţinut de firma Eco Global Center din Iaşi, situaţia a rămas neschimbată, deşi încă din octombrie 2016 acestea ar fi trebuit să dispară. Situaţia respectivă a ajuns în Parlament.
Fără autorizaţie
Pe de o parte este vorba despre ineficienţa autorităţilor în a impune eliberarea locului, iar pe de alta lipsei de comunicare cu deţinătorul depozitului. Rămasă fără autorizaţie de mediu, firma ieşeană a acceptat un program de evacuare a materialelor, stabilindu-se şi un termen de neutralizare. Cu toate acestea, termenul, aşa cum am precizat, a expirat, iar în urma unor controale efectuate de echipe mixte ale Gărzii de Mediu, Agenţiei de Mediu, Poliţiei şi ISU, s-a constatat că fuseseră evacuate doar câteva sute de tone de reziduuri, hala sigilată de autorităţile competente adăpostind şi la această dată circa 2.400 tone de deşeuri, multe dintre ele figurând pe lista reziduurilor periculoase.
Trimis în judecată
Vasile Tofan, administratorul firmei ieşene, susţinea că deja au fost evacuate peste 2.000 tone de substanţe periculoase şi nepericuloase şi că insistenţele sale în sensul prelungirii termenului de evacuare stabilit pentru octombrie 2016 nu ar fi fost luate în consideraţie nici de Ministerul Mediului, nici de Agenţia de Protecţia Mediului Argeş. Mai mult, Tofan susţine că, de la 1 octombrie anul trecut, niciunui reprezentant al firmei sale nu i se mai permite accesul la hala de deşeuri. În plus, din 2015 Eco Global Center se află în procedura de insolvenţă, context în care activitatea este coordonată de către judecătorul sindic prin intermediul lichidatorului. Totodată, în iunie 2016, Tofan şi firma sa au fost trimişi în judecată tocmai pentru că nu au fost evacuate în totalitate deşeurile, aşa cum era obligat, iar procesul se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Interpelare
Deputatul argeşean Ionuţ Liviu Moşteanu a depus o interpelare privind situaţia depozitării în condiţii improprii a acelor deşeuri, solicitându-i ministrului Mediului să ia măsurile necesare pentru ca reziduurile să fie preluate şi depozitate în condiţii care să garanteze protecţia totală a mediului. Răspunsul primit nu l-a mulţumit pe parlamentar, care insistă ca situaţia să fie cât mai repede rezolvată, iar locuitorii Câmpulungului să fie informaţi ce intenţii au ministerul şi autorităţile competente cu acele deşeuri.
Val. NICOLAU