Nici nu s-au stins ecourile celor 71 de percheziţii făcute la începutul acestei săptămâni de BCCO şi DIICOT Piteşti pentru destructurarea a patru grupări infracţionale, specializate în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani, soldate cu arestarea preventivă a 30 de suspecţi, că în Argeş au avut loc noi descinderi.
Evaziune în construcţii
Acţiunea a fost organizată de Poliţia Olt, care a efectuat percheziţii pe raza a trei judeţe. Începând cu ora şase a dimineţii de ieri, 32 de ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt şi mascaţi ai Serviciului Acţiuni Speciale au făcut, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, nouă descinderi în Olt, Argeş şi Vâlcea la persoane bănuite că au păgubit statul cu sume importante. Acţiunea se înscrie în două dosare penale în care se desfăşoară cercetări privind infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor.
Operaţiuni fictive
Cu acest prilej, oamenii legii au ridicat documente de evidenţă contabilă, necesare în vederea probării activităţii infracţionale. De asemenea, cinci persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri, urmând ca procurorul să dispună măsurilor legale. În fapt, suspecţii sunt bănuiţi că, în perioada 2011 – 2016, în calitate de administratori a două societăţi comerciale, una cu sediul în municipiul Slatina, iar cealaltă în oraşul Scorniceşti, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli care au la bază operaţiuni fictive.
Prejudiciu impresionant
În activitatea infracţională derulată în circa şase ani, cei în cauză s-ar fi folosit de 20 de firme de tip fantomă creând un circuit gen suveică şi ei nu ar fi evidenţiat în documentele legale ale firmelor, în întregime, veniturile obţinute. Procedând astfel, scopul urmărit de împricinaţi era diminuarea obligaţiilor fiscale şi sustragerea de la plata către bugetul de stat a TVA aferentă şi a impozitului pe profit.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională depusă a fost estimat de anchetatori la aproximativ 2.400.000 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.
În Argeş, descinderile de ieri-dimineaţă au avut loc la Bradu, unde există suspiciunea că ar avea sediul unele dintre firmele fantomă prin care şi-au derulat afacerile anchetatorii din Olt.
Val. NICOLAU