Înainte cu câteva minute de deschiderea noului an şcolar, am primit o scrisoare de la o rudă internată într-un azil de stat. Era o scrisoare scurtă, scrisă în grabă, firească la bătrânii bolnavi. Timbrul plicului purta efigia „Cuminţeniei pământului” a lui Constantin Brâncuşi. Înăuntru, am găsit o hârtie format A4, pe care erau înşirate câteva rânduri. În scrisoare, ruda mea îmi cerea părerea într-o chestiune foarte importantă pentru epistolar. Ce puteam să-i răspund? Cum să-şi dea seama de situaţia în care se afla dacă până şi scrisoarea lui era demodată? Astăzi se trimit sms-uri sau e-mail-uri, mesaje pe Whats-App, nu scrisori în plicuri timbrate. Dar cred că scrisoarea rudei mele nu este numai o bucată de hârtie, ci şi un strigăt de ajutor, pentru că această persoană este osândită de timpurile actuale să trăiască departe de familie.

Cu scrisoarea în mână, am intrat în sala de festivităţi a liceului, unde profesorii şi elevii participau la deschiderea unui nou an şcolar. Erau mulţi tineri, dar şi adulţi. Însă ceea ce m-a surprins a fost faptul că majoritatea tinerilor aveau câte un telefon în mână şi erau preocupaţi de ceea ce le furniza facebook-ul, nu de ce le spuneau diriginţii. I-am făcut observaţie unui elev să fie atent la ce se petrece în sală, dar el mi-a răspuns, oarecum zeflemitor, că e mai interesant ce se întâmplă pe facebook decât spectacolul din faţa lui. Mi-a venit atunci în minte ideea că pedagogia nu mai este dată de litera cărţii sau de prezenţa profesorului, ci de facebook-ul din telefon. De fapt, putem desprinde două paliere ale pedagogiei din zilele noastre: un palier dat de ambianţa imediată a elevului, creată de aparatele electronice, pe care îl denumim palier ludic, şi un alt palier dat de pseudo-societatea şcolii. La ambele paliere, cartea este aproape absentă.

Lăsată prea mult timp în faţa telefonului-facebook, viaţa emoţională a copiilor se desprinde de cea a părinţilor, iar cea intelectuală a tinerilor, de cea a profesorilor. Aşa a ajuns şi ruda mea la azilul de stat. Copiii lui l-au dus şi l-au uitat acolo. Pentru ei e mai interesant să comunice cu prietenii pe facebook decât să-l viziteze pe bătrân. Şi astfel, dacă este să privim în ansamblu această problemă, vorbim de nişte „sentimente electronice” care nu mai simt moral, nu mai respectă, ci doar incită, provoacă adrenalină… Iar cei care trăiesc mai multe ore pe zi cu telefonul în mână îmbătrânesc până la vârsta de treizeci de ani, iar la patruzeci pot să-şi arunce la foc tot ceea ce au realizat până atunci, pentru că alte lumi cu alte realizări se ivesc la orizont. Dacă până acum am ştiut că generaţiile se schimbă la un sfert de veac, după cum ne spunea Simion Mehedinţi, astăzi vorbim de generaţii ce se schimbă maximum după zece ani. Din zece în zece ani apar alte lumi, fiind uitate cele dinainte. Dacă între doi fraţi există o diferenţă de vârstă de minimum zece ani, aceşti fraţi aparţin aceleiaşi familii, dar unor lumi diferite. Astăzi, generaţiile se schimbă odată cu telefonul mobil. Între nepot şi bunic nu mai există niciun fir sufletesc, poate numai cel material. Iar dacă bunicii îşi suportă viaţa, nepoţii şi-o trăiesc din plin.

Prin urmare, dacă responsabilii de educaţia copiilor noştri şi-ar pune cu adevărat marile întrebări cu privire la organizarea şi desfăşurarea educaţiei în şcoală, atunci şi tinerii ar redeveni copiii părinţilor lor. Însă niciodată schimbările din acest domeniu nu au fost mai brutale, implacabile şi mai neaşteptate ca în prezent. Este vorba de o schimbare de paradigmă în pedagogia copilului, chiar o răsturnare a ceea ce ştiam despre această pedagogie. Este probabil perioada cea mai sfâşiată în nelinişti şi cea mai decadentă în educaţie. Cine mai poate anticipa ce va urma în şcoală, dacă îngrijorător de mulţi elevi nu mai sunt interesaţi de ea? Iar dacă generaţia actuală de elevi este constituită din câteva momente sufleteşti, sigure şi definite, pe care utilizatorul le găseşte dincolo de sine, în universul electronic, cu echivalenţe şi ecouri specifice, atunci putem spune că acestor momente le lipseşte ceva, anume poezia întâlnirilor sufleteşti cu părinţii şi bunicii noştri. Şi mai lipseşte putinţa de a descoperi în semeni ţesătura aceleiaşi sensibilităţi. Generaţia actuală are un plus de inteligenţă faţă de generaţiile anterioare, dar un minus de simţire. Or, generaţia tinerilor actuali are datoria şi necesitatea sufletească de a se întoarce spre sine din cursul destinului colectiv şi de a-şi redescoperi sufletul şi legăturile lui cu persoanele dragi şi responsabile, cum sunt părinţii şi profesorii.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio