* Galben-verzii vor să rămână pe podium
În acest weekend este programată o nouă etapă în eşalonul secund de fotbal, cea cu numărul 15. Divizionara a doua de fotbal CS Mioveni se pregăteşte să dea piept cu una dintre formaţiile de top ale seriei, FC Braşov, echipă care şi-a propus promovarea la finalul acestui sezon. Jocul dintre cele două formaţii va avea loc luni, de la ora 18, şi va fi ultimul al etapei.
Înaintea acestei runde, CS Mioveni ocupă locul trei, cu 28 de puncte, în timp ce braşovenii sunt pe doi, cu 31 de puncte. Aşadar, prin prisma locurilor ocupate în ierarhie, jocul de luni seara, care se va desfăşura la Mioveni, se anunţă un veritabil derbi al etapei. Ambele formaţii traversează o perioadă fastă din punct de vedere sportiv. Oaspeţii nu au decât o singură înfrângere, în timp ce gazdele nici nu mai ţin minte când au simţit ultima dată gustul amar al înfrângerii. Aşadar, se anunţă o partidă crucială, deschisă oricărui rezultat, în care vor conta foarte mult forma de moment şi inspiraţia jucătorilor.
„O piatră de încercare”
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate ieri, Alexandru Pelici, antrenorul principal al echipei CS Mioveni, a prefaţat confruntarea de luni. Pelici are în acest moment motive suficiente să fie mulţumit de prestaţia elevilor săi. Aceştia s-au calificat în optimile Cupei României unde vor întâlni o echipă din primul eşalon, iar în campionat galben-verzii se pot lăuda cu prestaţii de zile mari. Totuşi, tehnicianul argeşean le cere jucătorilor să rămână cu picioarele pe pământ şi să se concentreze la fel de mult în jocuri ca şi până acum. „Luni vom avea o partidă extrem de importantă, împotriva unei formaţii care şi-a anunţat deja intenţia de a promova în prima ligă. Putem spune că jocul reprezintă o piatră de încercare pentru noi, deoarece ne va arăta unde ne aflăm cu adevărat în acest moment. Deşi suntem pe locul al treilea, trebuie să rămânem modeşti, să ne pregătim foarte bine şi de acum înainte, să fim conştiincioşi şi harnici pentru că drumul este lung şi mai sunt destule etape de jucat. Dacă, spre exemplu, din nefericire, pierdem luni, în faţa Braşovului, să nu uităm că în runda viitoare vom sta, întrucât formaţia împotriva căreia ar fi trebuit să jucăm, Şoimii Pâncota, s-a retras din campionat. Acest lucru înseamnă că un eşec luni ne poate arunca în zona locului şase, pentru că celelalte echipe de pe primele locuri probabil că vor câştiga partidele lor. În mod normal, presiunea cea mai mare va fi pe oaspeţi. Noi vom încerca să ne păstrăm locul în clasament sau chiar să-l îmbunătăţim în cazul în care învingem Braşovul. Adversarul se află în acest moment pe locul secund, având cu trei puncte mai mult decât noi. FC Braşov este o echipă puternică, cu jucători care au experienţa primului eşalon şi au o valoare individuală ridicată. Nouă nu ne rămâne decât să încercăm să ne ridicăm la nivelul lor şi să-i învingem, dacă se va putea. Venim după o victorie importantă obţinută la Clinceni, în faţa formaţiei Academica, şi vrem să ne menţinem pe această pantă ascendentă”.
Ieri, fotbaliştii de la CS Mioveni au susţinut un joc de verificare în compania formaţiei din liga a patra Unirea Bascov. Argeşenii s-au impus cu 5-2, iar tehnicianul galben-verzilor a spus că testul a fost unul mai mult decât util.
„Echipă bună, omogenă”
De partea cealaltă, Cornel Ţălnar, antrenorul braşovenilor, le atrage atenţia elevilor săi spunându-le că au motive serioase să se teamă de jocul de luni. „Meciul de la Mioveni este cel mai important pentru noi. Dacă vom obţine un rezultat pozitiv, atunci s-ar rupe puţin clasamentul în partea superioară. Vom merge la Mioveni să facem un joc bun şi să obţinem un rezultat favorabil. Campionatul este lung, mai sunt foarte multe puncte puse în joc, dar meciul de luni este unul aparte. Argeşenii au avut rezultate bune în ultima perioadă şi acum se află pe locul trei. I-am urmărit pe cei de la CS Mioveni, au echipă bună, omogenă, cu jucători care joacă de doi ani împreună. Am vorbit şi cu Cătălin Stan (n.r. – fost jucător la CS Mioveni) care mi-a dat mai multe informaţii despre punctele lor forte, dar şi despre punctele lor mai slabe. Important este să obţinem un rezultat bun”, a spus, citat de Monitorul Expres, principalul braşovenilor.
* Etapa din acest weekend mai programează jocurile: CS Baloteşti – Dunărea Călăraşi, ACS Berceni – Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Foresta Suceava – CS Afumaţi, Metalul Reşiţa – Şoimii Pâncota, Chindia Târgovişte – Juventus Bucureşti, ASU Politehnica Timişoara – Unirea Tărlungeni, UTA Bătrâna Doamnă – FC Academica Clinceni, Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea.
Monica CRISTEA