Deputatul liberal de Argeş Cătălin Teodorescu a fost scos de sub controlul judiciar dispus în dosarul în care este judecat împreună cu Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, şi cu alte persoane. Parlamentarul mai are însă dispusă o măsură mult mai dură, şi anume control judiciar pe o cauţiune de un milion de lei, într-un alt dosar instrumentat tot de către procurorii DNA, care deocamdată nu a fost trimis în judecată.
Teodorescu este acuzat că, în perioada când era vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a semnat alături de membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea unor despăgubiri ilegale. Zilele trecute, instanţa supremă a revocat măsura dispusă, atât pentru deputatul argeşean, cât şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosar, adică Alina Mihaela Bica, Dragoş George Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Emil Nuţiu, Nicoleta Crinuţa Dumitrean (preşedinte ANRP, la acea dată), Sergiu Ionuţ Diacomatu, Oana Vasilescu, Stelian Gheorghe, zis Stelu, Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, Alin Cocoş şi Ionuţ Florentin Mihăilescu.
Deşi Teodorescu a făcut contestaţii împotriva deciziei procurorilor Anticorupţie, instanţa supremă i le-a respins ca nefondate.
Val. NICOLAU