De la preluarea mandatului de deputat în 2016, liberalul Dănuţ Bica a devenit unul dintre cei mai activi aleşi din Camera Deputaţilor. Deputatul argeşean a ajuns deja la 142 de întrebări şi interpelări adresate miniştrilor, fiind unul dintre cei mai „prolifici” aleşi din acest punct de vedere. Numai în această lună, Bica a depus cinci noi întrebări.
Este vorba despre întrebări privind eliminarea contribuţiei băneşti suplimentare introduse pentru sectorul energetic prin OUG nr. 114/2018, efectele lucrărilor de modernizare, dezvoltare, reparaţii, consolidare şi întreţinere a infrastructurii rutiere de pe teritoriul judeţului Argeş (cu precădere drumurile naţionale şi autostrada Bucureşti – Piteşti A1), modernizarea trecerii la nivel cu calea ferată care este situată pe teritoriul oraşului Costeşti, la km 130+415 al liniei CF 101 Piteşti-Cariova, investiţii în reţeaua spitalicească din judeţul Argeş în anul 2019, îndeplinirea de către România a obiectivului prevăzut de strategia Europa 2020 cu privire la cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare, extinderea reţelelor de gaze naturale pentru gospodăriile din mediul rural şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Iniţială în Sistem Dual din România. Deputatul a cerut răspuns scris la toate întrebările şi soluţii pentru rezolvarea problemelor ridicate.