După despărţirea de CS Mioveni, atacantul Marius Staicu, timişorean la obârşie, şi-a permis să spună unele lucruri cel puţin interesante despre parcursul echipei în sezonul recent încheiat. Într-o discuţie cu cei de la liga2.ro, fotbalistul a indicat, drept cauze pentru ratarea promovări, atmosfera proastă din sânul lotului, dar şi demiterea, înainte cu câteva etape de final, a antrenorului Alexandru Pelici.
„…noi, jucătorii, nu am fost uniţi. Erau grupuleţe…nu eram o familie cum trebuie să fie la o echipă unde se doreşte promovarea…După plecarea lui Alexandru Pelici s-a terminat totul, el era antrenorul care ne putea duce până la final cu speranţe la locul 3. Au venit alţi oameni, care ne-au pus în cap, din toate punctele de vedere…Toată lumea l-a plâns pe Alex Pelici după plecarea lui dar, când a fost acolo, nimeni nu spunea nimic în apărarea sa”, a declarat Staicu, citat de liga2.ro.
Actualmente, antrenorul Alexandru Pelici antrenează nou-promovata în liga secundă FC Hermannstadt Sibiu, continuatoarea fostelor formaţii locale Inter şi Voinţa, ambele foste prim-divizionare.
Sorin SIMION