# Construcții dubioase în zona barajului Vidraru
Zeci de copaci au fost tăiaţi recent în apropierea Barajului Vidraru, pe DN 7C la km. 62, chiar pe marginea drumului şi pe pantă, până la luciul apei, fiind evident că acolo urmează să se construiască. Cei care desfăşoară activităţi comerciale în zonă spun că în curând vor apărea terase (cârciumi) şi nişte parcări. În ce fel? Nu ştim deocamdată, dar luând în calcul dificultatea unor asemenea „proiecte”, am încercat să aflăm. În mod obligatoriu, fiind vorba despre un drum naţional şi despre barajul Vidraru, ar trebui să existe aprobări, avize şi fel de fel de acte.
Se respectă legea?
Armand Chiriloiu, şeful Direcţiei Silvice Argeş, ne explică pe loc că în urmă cu mult timp o suprafaţă de teren a fost scoasă din fondul forestier şi că s-a aprobat acea defrişare, plantându-se în compensare o suprafaţă echivalentă în altă zonă. Am mers la Arefu să aflăm de la primărie dacă există documentaţie pentru vreo lucrare în zona menţionată şi l-am găsit pe primar „în drum” preocupat de repararea unei maşini.
Întrebat despre această situaţie, edilul Gheorghe Stoican ne-a spus iritat că el nu poate da informaţii despre ceva „privat” şi că oricum este o mare prostie să se intereseze cineva de aşa ceva… Deşi iniţial nu… ştia a cui este proprietatea, văzând că suntem interesaţi de subiect a început să îi bălăcărească pe cei de la Drumuri Naţionale, cum că ei ar fi vinovaţi de tot ce se întâmplă acolo, că stau în calea progresului… „Ce dacă s-au amplasat vreo două toalete acolo! Ce să facă turiştii, să se… ducă în pădure?! Să ne lase în pace cei de la Drumuri, că ei habar nu au de nimic, acum s-au trezit?!” În continuare primarul a spus că el nu discută decât pe acte; dacă cineva vrea ceva, să „facă scris”…. Şi apoi mai vede el…
Niciun aviz!
Luând în (ne)serios spusele primarului de la Arefu i-am contactat pe cei de la Secţia Drumuri Naţionale Piteşti (pe administratorul din Argeş al acestui drum) şi am aflat că nu s-a eliberat niciun aviz pentru astfel de lucrări. În plus, Gheorghe Mihăiţă, şeful secţiei, ne-a spus că a înştiinţat (notificat) Primăria Arefu despre aceste nereguli, dar că a primit răspuns oficial că nu este treaba celor de la Drumuri dacă cei de acolo au autorizaţie.
În concluzie, primarul Stoican se face că nu ştie despre ce este vorba, dar ştie cu certitudine… Că nu vrea să vorbească cu jurnaliştii despre ce este la km. 62 este una, dar de ce refuză să colaboreze cu Drumurile Naţionale spre a elucida situaţia?
Cert este că drumarii susţin că CNAIR este administratorul respectivului drum naţional şi, conform O.G. 43/1997, „realizarea sau amplasarea în zona drumului public a panourilor publicitare, a oricăror construcţii, accesuri, amenajări sau instalaţii, în orice scop, fără a periclita siguranţa circulaţiei, este permisă pe baza autorizaţiei de construire şi doar în condiţiile existenţei acordului prealabil şi a autorizaţiei de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public emise de administratorul drumului respectiv. (…) Acordul şi autorizaţia de amplasare şi/sau de acces la drum se emit pentru o anumită funcţie şi/sau destinaţie a obiectivului. Schimbarea funcţiei şi/sau a destinaţiei obiectivului de către titularul autorizaţiei de amplasare şi/sau de acces se realizează numai cu aprobarea administratorului drumului”. Mai mult, legea stabileşte clar ce înseamnă zonă de protecţie a unui drum naţional, başca faptul că acest drum este pe marginea lacului de acumulare.
Ce face Poliţia?!
Până se lămureşte primarul din Arefu dacă solicitările celor de la Drumuri Naţionale sunt sau nu acoperite de lege, ar trebui ca Poliţia să se implice şi să stabilească, împreună cu administratorul drumului, cine sunt proprietarii terenului şi cine sunt cei care au distrus parapetul metalic tip lisă şi l-au înlocuit cu o bară subţire de fier, punând în pericol siguranţa circulaţiei.
Asta în primă fază, apoi trebuie stabilit urgent de cei abilitaţi dacă nu cumva defrişarea versantului poate duce la prăbuşirea drumului.
Despre ce se va construi acolo, în „buza” drumului – parcări, toalete, cârciumi etc – oamenii pot vorbi orice, pe riscul şi pe răspunderea lor. Noi încercăm să ne închipuim cum ar arăta o parcare suspendată deasupra lacului Vidraru şi cine ar fi nebunul care ar parca acolo.
Iar dacă tot dorea ceva „scris” primarul Stoican, îi scriem noi. Ca să construieşti ceva îţi trebuie autorizaţii, avize, certificate de urbanism. Şi un lucru îl cunoaştem: nu există niciun aviz de la Drumuri Naţionale! Deci…
4 Comentarii
Ioan
România…tara hoților și impostorilor…în funcții publice. Felicitari pentru articol. Alo… polițiștii cu pensii speciale…plimbați mașinile cu girofar…degeaba…sau nu va dau liber…șefii voștri corupți…sa acționați? Interveniți și restabiliti cadrul legal.
Anonim
Felicitari pentru articol…veniti si la TITESTI..sa va arat eu .un DEZASTRU ECOLOGIC…VA ASTEPT …
Mihnea
Asta se intampla in tari corupte.Exista legi dar nimeni nu le respecta.Solutia?Judecatori integrii si patrioti.
Popica
Felicitări pt implicare !Este inadmisibil , fara de legi , distrug totul ,blochează circulația !! Suntem curioși și asteptam evoluția acestor demersuri înaintate de către trustul dvs !