Concursul FEMINA din această primăvară se apropie de final. Weekendul va fi un sfetnic bun pentru aliaţii noştri în competiţia cu parfum de femeie. Asaltul pentru câştigarea trofeelor pe categorii se va face pe ultima sută de metri.
Iubire şi poezie
În ediţia din acest an, participantele la concurs au definit feminitatea. Poeta Magda Grigore a primit din partea Feliciei Petre 68 de taloane şi ia startul în competiţie cu un mesaj fermecător. „Feminitatea – un concept imuabil! Este însă o aureolă de care nu se înconjoară, din păcate, orice femeie. Feminitatea însumează iscusinţa, răbdarea, mângâierea, dorinţa (sublimată), toate susţinute şi înscrise spre o anume transcendenţă. Pentru că eternul feminin vine dintr-o lungă călătorie a lumii şi femeia va fi întotdeauna purtătoare de mirodenii. Feminitatea nu are niciodată venin, ea este iubire şi poezie a lumii, este tandreţe – «în ochi, în glas, în gesturi», spune un vers! Feminitatea înseamnă seducţie (a vieţii), puterea de a (re)aduce lumina/ energia/ liniştea zilei atunci când lucrurile din jur (sau din tine însăţi) clocotesc. Şi, de ce nu, feminitatea este o revanşă în faţă genului masculin, cel care, în istorie, mereu aruncă zarurile. În esenţă, feminitatea este zâmbet (natural, de primăvară), renăscut din iarna oricărei dureri, a aşteptărilor sau a deziluziilor”, concluzionează poeta Magda Grigore.
O „mână de fier”
Se alătură Excelenţelor, la categoria Economie, o femeie „cu mână de fier” care a răzbit într-o lume a bărbaţilor”: Georgeta Janţă, director SC Teomar Construct SRL, primeşte 100 de taloane şi un buchet de aprecieri din partea unui grup de salariaţi.
„Feminitatea este un complex de responsabilităţi, ca femeie, ca mamă, ca soţie. Când ai grijă de oamenii din subordine, într-o lume nebună-nebună, responsabilitatea este dusă la extrem. Bunăstarea celor cu care lucrez este importantă pentru mine. Punctul meu sensibil este altruismul. Sar în ajutorul oricui, dezinteresat”, ne-a mărturisit Georgeta Janţă.
Alte nume noi
În competiţia valorilor feminine au intrat şi alte nume noi, alese pe sprânceană de cititorii fideli. Clasamentul de astăzi înfloreşte cu următoarele concurente: Iuliana Matei, director adjunct la DGASPC Argeş – 120 de taloane (din partea colegilor), Delia Duminică, conf. univ. dr. la Universitatea din Piteşti – 95 de taloane (din partea studenţilor), Anca Giura, profesoară (Liceul de Arte „Dinu Lipatti”) – 88 de taloane (din partea unui grup de elevi), Cristina Stocheci, senator PSD – 60 de taloane (din partea unor colegi de partid), Mădălina Cristina Strinoiu, patroană „Beautiful Estetic” – 56 de taloane (din partea Mădălinei), Iudita Ieremia, profesoară (Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”) – 57 de taloane (din partea unui părinte), Geanina Enache, manager „Bijuteria Teilor” – 43 de taloane (din partea Otiliei Nedelescu), Aida Enache, directoare Casa Judeţeană de Pensii – 33 de taloane (din partea familiei Oprea), Marga Crăciunescu, director adjunct „Confarg” – 28 de taloane (din partea lui P.F.), Elena Pascu, preşedinte PRM Argeş – 5 taloane (anonim) şi Diana Eftene, consilier judeţean PSD – 3 taloane (semnate cu iniţialele M.B.).
Taloane-mărţişor
Ieri a fost o zi fructuoasă pentru FEMINA. În prima zi a primăverii au primit taloane-mărţişor de la susţinătorii fideli următoarele concurente: Mihaela Diaconu (55), Nicoleta Spiridon (50), Olimpia Doru (46), Iulia Copcianu (40), Augustina Ene (40), Allora Albulescu Şerp (38), Olga Podaru (30), Luminiţa Bratu (28), Amalia Neacşu (25), Mihaela Vintilă (35), Adriana Drugulescu (35), Ioana Jenica Dumitru (18), Elena Irina Poşircă (10), Ioana Duţă (10), Simona Bucura Oprescu (10), Cristina Cergan (10), Carmen Iordache Cernea (10), Sorina Honţaru (10) şi Tatiana Preduţ (5).
La închiderea ediţiei, clasamentul are următoarea configuraţie:
Politică
- Nicoleta Spiridon, preş. Org. PSD Morăreşti – 70 taloane
- Cristina Stocheci, senator PSD – 60
- Liliana Turturoiu consilier judeţean PSD – 33
- Simona Bucura Oprescu, deputat PSD – 22
- Dorina Stanciu, consilier local PNL – 15
- Tatiana Preduţ, consilier local PSD – 10
- Elena Pascu, preşedinte PRM Argeş – 5
- Diana Eftene, consilier judeţean PSD – 3
Afaceri/economie
- Georgeta Janţă, director SC Teomar Construct – 100 taloane
- Maria Vulpaşi, director „Auchan” Bradu, şi Olimpia Doru, manager „New Design Composite” – câte 62
- Mădălina Cristina Strinoiu, patroană „Beautiful Estetic” – 56
- Geanina Enache, manager „Bijuteria Teilor” – 43
- 5. Marga Crăciunescu, director adjunct „Confarg” – 28
- Cristina Diculescu, manager „Vasicos” – 20
Administraţie
- Iuliana Matei, dir. adj. DGASPC Argeş – 120 de taloane
- Corina Dună, primar Mozăceni – 30
- Ioana Jenica Dumitru, primar Ştefăneşti – 25
- Sorina Honţaru, director DSP – 19
- Simona Brătulescu, vicepreşedintă CJ – 14
- Elena Irina Poşircă, primar Vultureşti – 12
- Carmen Muşat, preşedintă CAS – 9
Sănătate/Asistenţă socială
- Augustina Ene, psiholog – 80 taloane
- Iulia Copăcianu, medic – 59
- Amalia Neacşu, asistent medical – 50
- Nicoleta Voiculeţ, asistent comunitar – 46
- Mihaela Vintilă, medic – 43
- Genoveva Şamotă, psiholog Spitalul Vedea – 20
- Emilia Răducu, asistent Spitalul Vedea – 20
Educaţie
- Delia Duminică, conf. univ. dr. UPIT – 95 taloane
- Anca Giura, profesoară (Liceul de Arte) – 88
- Mihaela Diaconu, preşedinta Senat UPIT – 70
- Eugenia Jianu, inspector şcolar gen. adj. – 65
- Iudita Ieremia, profesoară – 57
- Luminiţa Bratu, directoare Şcoala „N. Iorga” – 32
- Cristina Cergan, inspector şcolar – 28
- Monica Stănescu, profesoară Şcoala „N. Iorga” – 24
- Virginia Badea, profesoară Căldăraru – 20
- Silvia Nela Topologeanu, profesoară „Tudor Vladimirescu” – 12
Cultură
- Adriana Drugulescu, actriţă – 70 taloane
- Magda Grigore, poetă – 68
- Allora Albulescu-Şerp, poetă – 46
- Olga Podaru, actriţă – 45
- Araxy Negoşanu, dir. interimar teatru – 41
- Carmen Iordache Cernea, artistă – 25
- Ioana Duţă, pictoriţă – 5
Săptămâna viitoare vom arunca ancora pe ţărmul taloanelor depuse de cititorii ziarului nostru, în semn de preţuire pentru concurente. Încă mai aveţi timp să vă susţineţi favoritele! Clasamentul poate suferi schimbări pe ultima sută de metri. Aşteptăm, în continuare, taloanele susţinătorilor la redacţie.
Un weekend FEMINA!
Mirela NEAGOE