Advertisement
Primăria Piteşti a definitivat ieri programul manifestărilor care vor fi organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României (1 Decembrie). Astfel, la ora 10 se va desfăşura un ceremonial militar religios cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la Cimitirul Eroilor. La ora 18, în Piaţa Primăriei, va avea loc un recital al Fanfarei Teatrului „Alexandru Davila”, urmat de intonarea Imnului Naţional şi de aprinderea iluminatului ornamental de sărbători în zona centrală şi a bradului de Crăciun, care va fi amplasat lângă teatru. Apoi va veni rândul unui spectacol de sunet şi lumini şi unui concert festiv cu participarea formaţiei Deep Central.
Claudiu DIŢA
Advertisement