# Au ieşit fără cătuşe pe uşa judecătoriei de la Curtea de Argeş, dar sub control judiciar. Maşina în care depozitau bunurile, confiscată!
În ediţia de ieri a ziarului relatam că agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au prins în flagrant patru persoane de etnie romă, care tocmai forţau portiera unui autoturism înmatriculat în Franţa, parcat pe marginea Transfăgărăşanului.
Împricinaţii au fost imobilizaţi şi încătuşaţi, oamenii legii stabilind că aceştia sunt Ionuţ C., de 23 de ani, din Băiculeşti, Oane S., de 18 ani, din Merişani, şi doi puştani în vârstă de 15, respectiv 12 ani, tot din Merişani. În urma percheziţiei corporale şi a maşinii cu care se deplasau, un Volkswagen, poliţiştii au găsit documente personale, carduri bancare, cosmetice şi alte bunuri.
Din verificări a rezultat că, anterior prinderii în flagrant, împricinaţii au sustras bunurile respective dintr-un alt autoturism parcat tot pe Transfăgărăşan, aparţinând unor cetăţeni cehi care se odihneau în cort. Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.000 euro a fost recuperat şi restituit păgubiţilor, iar suspecţii au ajuns la sediul poliţiei pentru audieri.
Adulţii au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă. Ieri, aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea de a fi luate măsuri preventive, iar procurorul de caz a dispus punerea sub control judiciar pentru 60 de zile.
La expirarea ordonanţei, romii au părăsit arestul, dar autoturismul a rămas în curtea poliţiei în vederea confiscării.