Prietenul meu Vlad, fiul Anei Pauker, a fost, simultan, copil de revoluţionar-erou, după mamă, şi copil de duşman al poporului, după tată. Ne-am întâlnit la Institutul de Proiectări de Automatizări din Bucureşti, unde eram slujbaşi, el ca inginer, eu ca traducător tehnic.
Vlad locuia la casa de copii din Ivanovo, lângă Moscova, cu tatăl său. Era în camera tatălui când au venit doi sau trei tipi care i-au spus ceva. „La revedere, ne vedem mai târziu”, a spus el în rusă. Vorbeau numai rusa, căci altă limbă copiii nu ştiau. Vlad a ieşit din camera lui, păstrând toată viaţa imaginea tatălui său încadrată între doi oameni. A fost exterminat.
Vlad s-a născut la Viena. Până la 4 ani, a trăit ca un fel de ţigan nomad: la Viena, Berlin, apoi a poposit la Moscova. Mama sa, Ana, fusese trimisă la şcoala leninistă din Moscova. Tatăl, Marcel, a fost trimis la Magnitogorsk, într-un fel de lagăr sovietic de reeducare. De-acolo a cerut să-i vadă, să-i fie trimişi copiii. Acolo era foarte frig, aşa că au fost trimişi foarte bine îmbrăcaţi. Pe urmă, Ana a venit la Paris şi împreună cu liderul comuniştilor francezi, Maurice Thorez, au creat Frontul Popular. Mama lui Vlad fusese trimisă în Franţa ca adjunctă a lui. Acolo a fost concepută sora lui Vlad, Masa, dar ea s-a născut la Moscova.
Vlad a intrat în Divizia „Tudor Vladimirescu” şi a plecat pe front. Fiul soţilor Pauker a devenit, fără să ştie, simultan, copil de revoluţionar merituos (ca fiu al mamei) şi copil de „duşman al poporului” (după tată). Vlad avea 15 ani şi fusese adus s-o întâmpine pe mama sa care îi era complet necunoscută. Se organizase o festivitate pentru primirea ei. A coborât din tren, iar fotoreporterii se înghesuiau cu aparatele lor. A stat cu ea două zile, după care a revenit la casa de copii să termine şcoala. Dar pe urmă totul s-a schimbat.
Vlad se căsătorise cu o fermecătoare ingineră, Mira, care i-a transformat viaţa. Cu care a ajuns la Institutul de Proiectări de Automatizări din Bucureşti şi apoi la Paris. Casa lor la marginea pădurii, minunatele călătorii în lumea întreagă, piscina din curte şi relaţiile cordiale cu prietenii parizieni au făcut din Vlad un om pe care oricine l-a cunoscut îl regretă. Inclusiv eu.
ALEX HOROVEANU
3 Comentarii
comunist
Comunistilor
bernard bru
C’est avec beaucoup de tristesse que j’ai appris le décès de Vlad.
Comme ingénieur de recherche, j’ai travaillé de nombreuses années avec lui dans les laboratoires Philips dans la périphérie de Paris.
Paix à son âme.
Nicolae Dinculeanu
Am fost coleg de an cu Vlad Pauker la Facultatea de Electronica a Institutului Politehnic din Bucuresti. An absovit facultatea in 1950.
Vlad m-a aparat de persecutiile colegilor comunisti. Eu fusesem ofiter in armata si fusesem trecut in „cadrul disponibil”, adica fusesem dat afafa din armata.
L-am intalnit la Paris in 2008 si am stat de vorba cateva ore la un restaurant.
Intrebat daca mai crede in comunism mi-a raspuns printr-o gluma cu 5 pisicuti care la nastere erau toti comunisti, dar dypa catva timp numai 3 mai erau comunisti pentruca ceilalti 2 facusera ochi..