Decedat în albia unui pârâu. Trupul fără viață a fost observat de un localnic
În ziua de 31 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că pe albia unui pârâu din comuna Cicănești a fost observat trupul neînsuflețit al unei persoane.
Persoana a fost scoasă din apă de către pompierii argeșeni, însă, din păcate, a fost constatat decesul acesteia.
La fața locului, polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, desfășoară cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.
Din verificările preliminare, s-a stabilit că persoana în cauză este un bărbat de 43 de ani, din Arefu.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
Cauzele decesului urmează să fie stabilite prin efectuarea autopsiei medico-legale.
UPDATE: Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Secţiei Rurale şi de judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş s-a stabilit că este vorba despre Constantin N., de 43 de ani, din Cicăneşti, care nu prezenta urme de violenţă.
Bărbatul nu era dat dispărut şi ultima dată fusese văzut în viaţă în cursul zilei de miercuri. Potrivit anchetatorilor, decesul survenise de aproximativ 24 de ore, iar trupul fără viaţă a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii.
Pentru asigurarea cadrului legal, în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările făcându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
Foto descriptiv