În viața oricărui bărbat, mai devreme sau mai târziu, vine o vreme când pentru el sexul devine doar o amintire. De-a lungul anilor m-au căutat ca să-mi solicite un tratament mulți bolnavi care au reușit să își învingă reținerea de a-i spune chiar și unui medic acest necaz. Pentru unii totul se transformă într-o dramă, le dă viața peste cap și nu-s departe de a-și pune capăt zilelor la gândul că „decât ipotent, mai bine mort!”
De vreo două decenii au apărut pe piața medicamentelor pastile cu efect miraculos pe care bărbatul le poate folosi cu una-două ore înainte de a se întâlni cu această plăcere unică pentru oameni, ca și pentru tot regnul animal. Sunt însă două inconveniente: cele cu adevărat performante au în general prețuri cam piperate pentru românii de rând, iar altele sunt periculoase, putând să te treacă rapid în lumea drepților. Altfel, în tabloide și în reviste de doi bani în care apar necenzurate tot felul de tâmpenii se face publicitate pentru capsule, plante, cremesau băuturi cu pretinse efecte afrodisiace.
Cei care nu se adresează unui medic avizat și nici nu stau bine cu banii, pentru că au pensii mici, recurg la leacuri empirice de care e plin folclorul românesc: fripturi în sânge,miere de albine, vitamine și țelină la greu, vin roșu, „Viagra săracului” sau „Puterea ursului”. Iar când constată că toate au efectul apei chioare și a aghiasmei, fac haz de necaz spunând că nu le-a mai rămas decât să recurgă la „pastile cu ghips”.
Parodiind acest necaz, o să vă spun o poveste. S-au întâlnit un chinez, un american și un moldovean de pe lângă Vaslui. Chinezul, consumator de lilieci, pangolini, câini și reptile diverse, recomandă pudră de penis de șarpe uscat, câte trei lingurițe pe zi. Americanul are o altă rețetă: aromaterapie cu parfum de plăcintă de dovleac combinat cu cel de levănțică. Iar vasluianul nostru neaoș a ajuns la concluzia că mămăliga lui cea de toate zilele este cel mai tare stimulent sexual. Timp de șase luni a consumat câte 3 kilograme pe săptămână!
Un Comentariu
gicu
Cu „m”: i”m”potent. Numai pentru DEX!